Fitotehnie

Acarianul roșu comun prezent la cultura zmeurului: Cum îl combatem

Author: AgroExpert
Acarianul roșu comun prezent la cultura zmeurului: Cum îl combatem - agroexpert.md

Toamna lungă și caldă a anului trecut a favorizat dezvoltarea intensivă a acarienilor în culturile aflate sub tunel. Populații foarte mari se observă în prezent pe plantațiile unde acești dăunători au fost insuficient combătute toamna. În astfel de situații, pentru a preveni reproducerea excesivă a dăunătorului, protecția ar trebui începută primăvara devreme, susține expertul Dmitrii Dodica, Directorul companiei Anastasia Trading&Services SRL.

Vremea caldă la începutul primăverii a accelerat vegetația plantelor în primăvara curentă. Acum câteva săptămâni, zmeurul în tunel a început să crească. Primele frunze tinere se dezvoltă pe lăstari de doi ani, iar lăstarii tineri de anul acesta ies din sol.

În RM sunt prezente doar câteva plantații de zmeur cultivat în tunele reci. Unii producători de zmeur în tunel protejat, chiar întâmpină dificultate în combaterea acestor dăunători periculoși (Acarianul roșu comun și păianjenul roșu comun), care are câteva generații pe an, atacând în special zmeurul, murul în teren protejat.

Dintre soiurile de zmeur care sunt cel mai mult atacate de acarieni în teren protejat sunt soiul Enrosadira, Majestic, Glen Mor.

Primăvara devreme când temperatura aerului ajunge la +12+15 C, în afara tunelului, fiind de acum temperaturi mai constante în timpul zilei, femelele-acarieni ies din hibernare și părăsesc ascunzișurile, și încep să se hrănească. Primul atac a acarienelor este deja vizibil pe frunzele în curs de dezvoltare.

Cum se face monitorizarea dăunătorilor

Înainte de a începe procesul de combatere a acarienelor, ar trebui să fie efectuată inspecția plantației. Numărul de forme mobile de acarieni este determinat în 4 probe, fiecare dintre ele ar trebui să conțină 50 de frunze individuale.

Frunzele trebuie colectate din diferite locuri din plantație. Compararea numărului mediu de acarieni de pe o frunză cu pragurile de dăunare ne va permite să determinăm dacă putem începe tratamentul de stropire. Pragurile de dăunare sunt diferite pentru soiurile care fructifică pe lăstarii de doi ani și un an. Ele depind și de stadiul de dezvoltare a plantei.

Pragul de dăunare pentru soiurile bienale, care fructifică în iunie -iulie pe tulpinile de doi ani:

– înainte de înflorire – 1-2 acarieni de forme mobile la o frunză.

– după înflorirea completă – 2 sau mai multe acarieni de forme mobile la o frunză.

– după recoltarea fructelor – 2-3 sau mai multe acarieni de forme mobile la o frunză.

Pragul de dăunare pentru soiurile remontante, care rodesc pe tulpinile de un an:

– pe toată perioada de vegetație – 1 individ mobil la o frunză.

Combaterea acarienilor

În absența unei mase adecvate de frunze, în fazele timpurii de vegetație, utilizarea acaricidelor tipice pentru combaterea acarienilor poate fi nejustificată din punct de vedere economic. În acest moment, putem combate acești dăunători cu preparate cu un efect diferit față de acaricidele standard, de ex. Siltac EC/ Rodeo sau alt preparat care acționează în faza incipientă de dezvoltare a acarienilor.

Acest tip de preparat creează un înveliș care, atunci când este uscat, imobilizează dăunătorii. De asemenea, îngreunează respirația și hrănirea dăunătorului. Acest lucru duce la încetarea proceselor de viață și la moartea dăunătorilor.

În plantațiile cu vegetație mai avansată se pot efectua tratamente cu preparate chimice împotriva acarienilor și păianjenului înregistrate pentru utilizare înainte de înflorire.

Când se face programul de tratament împotriva acarienilor, important de știut că până la 1 aprilie 2024 se încheie perioada de utilizare a abamectinei la tratarea zmeurului și murului în teren protejat.

Pentru combaterea acarienilor înainte de înflorire, putem folosi și preparate pe bază de milbemectină (Koromite 10 EC/ Milbeknock 10 EC în doză de 1,25 l/ha), sau Nisorrun +Vertimec.

În perioada de dinaintea înfloririi se recomanda și utilizarea preparatului Ortus 05 SC în doza de 1,5 l/ha.

Producătorii tuturor produselor anti-acarieni subliniază că plantele întregi trebuie pulverizate, acoperind bine partea inferioară a frunzelor unde se localizează acești dăunători prin folosirea dozelor mari de lichid de pulverizare.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!