Prețuri și Tendințe

În RM au scăzut prețurile produselor agricole. Care s-au ieftinit mai mult

Author: AgroExpert
prețurile produselor agricole - agroexpert.md

Prețurile producătorului la produsele agricole în perioada ianuarie - martie 2024 s-au redus cu peste 20%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Despre aceasta informează Biroul Național de Statistică (BNS).

Astfel, prețurile la produsele vegetale s-au micșorat în medie cu 26%, iar la produsele animaliere - cu 0,6%.

Prețurile producătorului la produsele vegetale în ianuarie - martie 2024 s-au micșorat semnificativ la: floarea soarelui – cu aproape 32%, culturi cereale si leguminoase boabe – cu circa 31%, orz – cu peste 34%, grâu – cu aproximativ 32%,  porumb pentru boabe – cu circa 31%, ovăz – cu 31%, leguminoase pentru boabe – cu puțin peste 13%), legume – cu 28%, rapiță – cu aproximativ 24%.

În același timp, s–au majorat prețurile producătorului la fructe și pomușoare de cultură – cu peste 12%, iar la cartofi – cu aproape 5%.

Potrivit BNS, la produsele animaliere au scăzut prețurile producătorului la păsări în greutate vie cu circa 5%, ouă alimentare – cu puțin peste 1%.

Totodată, au crescut prețurile de vânzare la ovine și caprine în greutate vie cu aproape 30%, bovine – cu circa 5%, porcine – cu peste 2%.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!