В Молдове

Au vrut să aducă cerbi în R. Moldova, dar birocrația i-a ținut blocați la vamă

Автор: Lidia Danila
cerbi - agroexpert.md

La distanță de aproape o zi a fost admis importul în Republica Moldova a 10 cerbi din Ucraina. Aceasta după ce pe 22 aprilie, inspectorii din domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au restricționat aducerea în țară a lotului de animale.

Potrivit administratorului fermei Domami, Dorin Dolghii, la frontieră Criva-Mămăliga, acesta a prezentat inspectorilor un Certificat care nu corespundea modelului care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

„Partea ucraineană ne-a eliberat un certificat sanitar - veterinar internațional, cu care ei fac exporturi în toată lumea. Totuși, acest certificat nu corespundea cu cel care a fost agreat în anul 2022. Astăzi am primit din Ucraina acest certificat și deja s-a permis intrarea în Moldova a celor 10 cerbi”, a declarat pentru AGROEXPERT, Dorin Dolghi.

Acesta a mai adăugat că cerbii vor fi plasați la ferma agroturistică unde a dorit și alte animale decât cele pe care le avem în Moldova.

Paralel, potrivit unui comunicat emis de ANSA, lotul avea acte de însoțire care nu corespundeau cadrului legal, dar și datele de identificare a animalelor nu reflectau informațiile din documentul prezentat.

„Inspectorii au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova. Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System). În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale”, precizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. 

În legătură cu situația creată, agenții economici sunt îndemnați să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!