В Молдове

Care companii au obținut licențe pentru importul de floarea-soarelui

Автор: AgroExpert
licențe pentru importul de floarea-soarelui - agroexpert.md

Patru companii procesatoare au primit licență de import a semințelor de floarea soarelui pe un termen de 30 de zile. Lista agenților economici a fost anunțată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

În cadrul ședinței Comisiei de Licențiere a importului pentru anumite categorii de cereale și semințe de floarea-soarelui, desfășurată la data de 3 mai 2024, s-a votat unanim acordarea licențelor de import pentru semințele de floarea-soarelui. 

Potrivit datelor Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie - 2 mai al acestui an, din țară au fost exportate aproximativ 54.790 de tone de semințe de floarea-soarelui destinate producerii uleiului.

De asemenea, 7.600 de tone de semințe au fost contractate de procesatorii de ulei din țară.

Află și: Mai multe companii au obținut licențe pentru importul de floarea soarelui

Amintim că, pe 1 aprilie, producătorii de semințe de floarea-soarelui și procesatorii de pe piața locală s-au întrunit la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Aceștia au discutat problemele și soluțiile viabile legate de producția și comercializarea semințelor de floarea-soarelui și a uleiului, de stabilirea cantităților efective în stocuri, prețurile de comercializare și termenul de plată.  

„Prelungirea perioadei de licențiere a importului de cereale este un instrument de menținere a unui echilibru pe piață, care sprijină, totodată, negocierile între agricultori și procesatori. Între voi trebuie să existe relații comerciale bazate pe contracte și calcule corecte, deoarece consumatorii finali sunt cetățenii noștri. Așadar, să nu uităm de dimensiunea socială, de importanța menținerii locurilor de muncă în agricultură și în industria procesatoare. Sectorul agroindustrial oferă surse de trai pentru mii de oameni, iar deciziile luate trebuie să țină cont inclusiv de acest aspect”, a susținut Bolea.

De cealaltă parte, fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, susține că decizia ar putea duce la falimentarea agricultorilor locali.

„Companiile din grupul Trans Oil au primit licențe pentru a aduce din Ucraina aproape 70 mii tone de răsărită. Am prezis acest lucru două săptămâni în urmă și mă tem că nu este ultima decizie privind permisiune a importului. Cei, care au distrus în toamna 2023 cu prețuri derizorii sute de fermierii autohtoni și oricum nu au făcut stocuri suficiente pentru fabricile de procesare, acum vor importa materia primă la prețuri mai scumpe de la traideri străini. Cei de la Ministerul Agriculturii, care ar trebui să intervină cu mecanismul de licențiere încă în primăvară 2023 sincron cu România și Bulgaria și care au permis dezastru pe piața internă și falimentarea agricultorilor mici, azi au acceptat importul. Nimeni nu-și asumă responsabilitate pentru un dezmăț de proporție și tragedia social-economică a miilor de oameni de la sate”, susține fostul director.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!