Producția mondială de afine a ajuns la aproximativ 2,33 milioane de tone în 2025, iar până în 2029 ar putea depăși 3,36 milioane de tone, arată datele raportului Organizației Internaționale a Afinelor (IBO).

Creșterea va continua și în următorii ani, în condițiile în care la nivel global există încă aproximativ 45.000 de hectare de plantații tinere care nu au intrat la capacitate maximă de producție.

În aceste condiții, concurența dintre producători se intensifică, iar volumul nu mai este suficient pentru a asigura rentabilitatea. Tot mai importante devin fermitatea, gustul, calibrul, aspectul și durata de păstrare a fructelor, precum și capacitatea acestora de a rezista transportului.

Un exemplu al expansiunii rapide este Peru, unde producția este estimată la circa 407.800 de tone în sezonul 2025/26, dintre care aproape 393.800 de tone ar urma să fie exportate. Până în 2029, producția țării ar putea ajunge la aproximativ 604.000 de tone.

În Europa, Polonia rămâne unul dintre principalii producători, cu aproximativ 13.000 de hectare de plantații și o producție anuală de 62.000-64.000 de tone. Totuși, sectorul este puternic fragmentat, suprafața medie a unei exploatații fiind de aproximativ 1,4 hectare.

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.