Asociația producătorilor de struguri de masă din raionul Cahul în cadrul Proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM), finanțat de USAID și Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliilor Raionale, au organizat un șir de instruiri teoretico-practice pentru producătorii de struguri de masă cu genericul ”Starea plantațiilor viticole după sezonul 2020. Particularitățile tăierii în uscat a plantațiilor de viță-de- vie în condițiile anului 2021".
Instruirile au debutat în raionul Ialoveni, ulterior au continuat în Hâncești, Cahul și Cantermir, fiind organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire și rigorilor impuse de starea de urgență. Am luat legătură cu directorul executiv al APSM Cahul, Serghei Tutovan, unul din experții principali din cadrul acestor instruiri și am solicitat să ofere toate recomandările pentru producătorii de struguri, care au fost vociferate pe durata acestor seminare, mai ales că vor prinde bine și altor viticultori.
Dle Tutovan, să înțelegem că în cadrul acestor instruiri, ați pus la cale o strategie de a revigora vița-de-vie după anul secetos 2020, pentru ca să se obțină o roadă bună în 2021 ?
”Aceste instruiri sunt necesare pentru că nu numai 2020 a fost un an secetos, de fapt și în 2019 vița-de-vie a avut de suferit, dar unele plantații au suportat mai ușor năpasta naturii, în special cele care au fost irigate, dar la noi în Republica Moldova sunt puține plantații de acest fel la număr. Seminarele au adunat viticultori avansați, dar și începători deopotrivă și mă bucur când apar producători noi, acest lucru este salutabil. În discuție cu alți specialiști din viticultură, am împărțit vița-de-vie după anul 2020, în funcție de starea acesteia în trei categorii :
-
normală, de fapt ne referim la plantațiile irigate, dar noi avem puține plantații de astfel la număr, deocamdată
-
relativ normală, cu creșterea corzii de la 80 cm în sus
-
gravă, când practic vița-de-vie este la pământ.”
Astfel pentru fiecare categorie de vie, au fost făcute recomandări concrete, valabile în toate zonele țării.
” În cazul primei categorii, se face curățirea și pregătirea corespunzător, tăierea lungimii corzii de rod și micșorarea sarcinii/încărcăturii de viitori struguri. La veriga de rod, cu 2 ochi, cordița să fie de 3-4 ochi, nu mai mult, chiar dacă aspectul viei este destul de firesc, căci orice butuc a suferit în 2020, rezervele nutritive sunt la minim. Prin urmare am convenit să micșorăm sarcina cu 25-30 % față de un an obișnuit.Pentru vița-de-vie în starea medie, cu creșterea corzilor de la 40-80 cm, am recomandat tăiatul la cepuri. Cu alte cuvinte, ori se lasă numai cepuri, ori veriga de două cepuri câte 2 ochi, pentru a permite butucilor de vie să se restabilească. Deja a treia categorie, cu creșterea de 20-40 cm, plantații cu lăstari foarte mici, fără a exagera, au nevoie de un ajutor mai mare și voi enumera măsurile necesare în descreștere. Cea mai loială metodă pe care eu o consider eficientă este ca toate creșterile anuale, să fie tăiate cu mici cioturi, aproape rase, la nivelul cordonului. Lăsăm mici cioturi pentru că dacă sunt cîțiva ochi acolo jos, să nu fie traumați și astfel să se usuce. Butucul va renaște de unde va avea posibilitate.”
Ulterior după aceste proceduri, specialistul a explicat, că fiecare viticultor, va ține cont și de reglarea proceselor de creștere și rodire, care se realizează prin lucrări în verde.
” Va fi necesară o atenție sporită la toate categoriile de plantație în lucrările în verde, începând de la plivitul lăstarilor, cînd vor fi înlăturați lăstarii fără rod, care pornesc din butuc. Foarte minuțios se va lucra, dacă avem cordon bilateral orizontal, cu două tulpini, una să fie tăiată de jos, alta să concureze ca să nu avem lăstari lacomi. Dacă avem un cordon cu o singură tulpină, atunci unul îl tăiem, altul îl vom lăsa, iar anul viitor îi vom inversa. Cea mai radicală variantă, pe care eu nu prea o susțin, dar are dreptul la existență, este tăierea butucului de jos și lăsarea unui ciot de 25-30 cm, poate de acolo se va ivi 1-2 ochi și astfel va crește un butuc nou, cu tulpină și cordon.”
Expertul ne-a mai comunicat că în viitorul apropiat planifică să organizeze un nou șir de instruiri destinate de asemenea viticultorilor pe tema irigărilor atât cu ape de suprafață, cât și cele subterane, în special ce ține de tehnică, posibil cu un specialist din România.
” Îmi doresc foarte mult să reușim să organizăm aceste instruiri pentru că se vorbește mult despre sistemele de irigare, dar mai puțin se implementează. Totodată, un alt detaliu la fel de important, se referă la aspectul fertizilizărilor, pentru că vița-de-vie chiar are nevoie de un anumit procedeu de regenerare și revigorare pentru a putea oferi o roadă bogată. Consider că anul acesta trebuie să restabilim plantațiile de viță-de-vie, să le revigorăm, de roade mari nu putem vorbi, dar sperăm că vom reuși să prevenim situațiile din 2020 ” a explicat Serghei Tutovan.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!