Camera de Comerț şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova a semnat astăzi un Memorandum de înțelegere cu Proiectul Reforme structurale în Moldova al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Acesta prevede sprijin şi asistență informațională în condiții de pandemie pentru instituția camerală şi mediul de afaceri din țara noastră, transmite moldpres.

Banner 2 - inline

„Este vorba despre trei aspecte principale pe care împreună vrem să le implementăm în țara noastră: crearea unui sistem informațional prin intermediul căruia CCI va elibera certificate de origine preferențiale în format electronic; organizarea webinarelor pe domeniul INCOTERMS; organizarea webinarelor pentru informarea mediului de afaceri privind modificările legislative ce ţin de impedimentul justificator”, a explicat Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț şi Industrie.

Potrivit lui Sergiu Harea, din luna martie curent, odată cu instituirea condițiilor de pandemie, Camera a susținut businessul autohton prin digitalizarea mai multor servicii, lucru posibil datorită susținerii partenerilor de dezvoltare. „Prevederile memorandumului cu USAID, de asemenea, vin în sprijinul mediului de afaceri, în condiţiile complicate de pandemie care au afectat economia mai multor ţări, inclusiv Republica Moldova”, a specificat şeful CCI.

„Avem câțiva ani de colaborare eficientă şi sperăm că această tendință se va menține şi în continuare. Seminarele care le-am organizat până în prezent au fost eficiente, de aceea vom crește numărul acestor activități”, a explicat Douglas Muir, şeful Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.

INCOTERMS este un acronim pentru INternational COmmerce TERMS (termeni de comerț internaţional). Reprezintă un ansamblu de reguli, norme elaborate de Camera de Comerț Internaţional din Paris, în anul 1936, reguli internaționale pentru interpretarea celor mai uzitați termeni comerciali din comerţul internaţional. De-a lungul timpului, regulile INCOTERMS sunt completate şi revizuite odată la zece ani. Sunt 13 reguli INCOTERMS, fiecare fiind exprimată printr-o prescurtare de trei litere, ce reprezintă un tip de vânzare internaţională de mărfuri.

Programul de Reforme Structurale în Moldova a fost lansat în ianuarie 2017 de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și contribuie la realizarea reformelor structurale de reglementare și stimulare a afacerilor și comerțului în Moldova, inclusiv la îmbunătățirea comunicării strategice dintre sectoarele public și privat. Programul se desfășoară pe parcursul a patru ani și are la bază patru piloni: facilitarea comerțului; îmbunătățirea climatului de afaceri; îmbunătățirea comunicării între diferiți actori economici; crearea unui fond pentru facilitarea activității comerciale.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Ministra Finanțelor: Cota TVA nu va duce la închiderea afacerilor

Ministra Finanțelor: Cota TVA nu va duce la închiderea afacerilor

Moldova
Majorarea cotei TVA va pune presiune asupra lichidităților unor companii, însă această presiune va fi temporară și nu va duce la închiderea afacerilor, susține ministra Finanțelor, Victoria Belous. Potrivit acesteia, nivelul TVA nu poate garanta prețul produselor agricole, acesta fiind determinat de mai mulți factori…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, desfășurată în perioada 28–30 august 2026 la CIE Moldexpo, a reunit 300 de companii și producători autohtoni și aproximativ 35.000 de vizitatori. Organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), sub patronajul Ministerului…
ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

În ajunul celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, Oficiul Național al Viei și Vinului lansează platforma „Vinul care ne unește”, pentru a extinde sărbătoarea dincolo de evenimentul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Conceptul prevede crearea unei rețele în care localurile, vinăriile,…