Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că, în perioada următoare, vor avea loc controale și verificări privind utilizarea termenilor „eco”, „bio”, „ecologic” și „organic” în denumirile mărcilor, pe etichetele produselor, în materialele promoționale și în comunicarea comercială. Acțiunile vor fi desfășurate în comun cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și vizează prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor.

Banner 2 - inline

Potrivit autorităților, vor fi identificate și analizate mărcile și profilurile întreprinderilor înregistrate care conțin astfel de mențiuni, pentru a verifica dacă utilizarea lor este conformă cu legislația în vigoare. În cazurile în care se vor constata neconformități, operatorii economici vor primi recomandările necesare pentru intrarea în legalitate.

Ministerul subliniază că înregistrarea unei mărci comerciale oferă titularului drepturi exclusive asupra acesteia, însă nu îl exonerează de responsabilitatea respectării cadrului legal. Utilizarea termenilor care sugerează caracterul ecologic al produselor, fără respectarea cerințelor legale, poate induce în eroare consumatorii și atrage răspunderea prevăzută de legislație.

În prezent, în Republica Moldova activează nouă organisme de certificare acreditate la nivelul Uniunii Europene și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Lista acestora este publicată pe pagina oficială a ministerului. Cu aceste organisme colaborează aproximativ 150 de operatori economici care produc produse agroalimentare ecologice certificate.

Totodată, autoritățile reiterează necesitatea evitării practicilor de utilizare neautorizată a mențiunilor „eco”, „bio”, „ecologic” sau „organic”, atât pe produse, cât și în promovarea acestora, în lipsa certificării corespunzătoare.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că va continua campaniile de informare destinate operatorilor economici și consumatorilor, cu scopul de a clarifica regulile de etichetare și de a contribui la creșterea încrederii în produsele agroalimentare autohtone.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Moldova
Apicultura din Republica Moldova ar putea intra, începând cu 2026, într-o perioadă mai favorabilă, după câțiva ani marcați de prețuri mici la export și de concurența puternică a mierii ieftine din China și Ucraina. Economistul Ghenadie Ivașcenco consideră că înăsprirea regulilor europene privind originea, trasabilitatea…
Turcia reia achizițiile de rapiță din România

Turcia reia achizițiile de rapiță din România

Externe
România își consolidează poziția pe piața regională a rapiței datorită recoltei abundente și creșterii cererii, pe fondul problemelor legate de ofertă din alte părți ale regiunii Mării Negre. Expedițiile prin portul Constanța se mențin la un nivel ridicat, iar reluarea achizițiilor de către Turcia a…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, desfășurată în perioada 28–30 august 2026 la CIE Moldexpo, a reunit 300 de companii și producători autohtoni și aproximativ 35.000 de vizitatori. Organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), sub patronajul Ministerului…
ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

În ajunul celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, Oficiul Național al Viei și Vinului lansează platforma „Vinul care ne unește”, pentru a extinde sărbătoarea dincolo de evenimentul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Conceptul prevede crearea unei rețele în care localurile, vinăriile,…