Fiziopatii ale viței de vie – meierea şi mărgeluirea
Meierea este un proces de natură fiziologică, manifestat printr-o avortare în masă a florilor viţei de vie. După înflorit, ovarele nu se mai dezvoltă şi pe ciorchine cresc doar bobiţe de mărimea seminţelor de mei. Mărgeluirea constituie procesul fiziologic în care boabele de struguri, ca o consecinţă a nefecundării, se opresc din creştere atunci când ajung la mărimea unui bob de mazăre. Aceste bobiţe nu au seminţe şi acumulează cantităţi mai sporite de glucide.
Fenomenele de meiere şi de mărgeluire pot apărea şi ca urmare a unor carenţe în microelemente, aşa cum este cea de bor. Ca urmare a imobilităţii acestui element nutritiv, care nu poate fi translocat de la frunzele mature, situate la baza lăstarilor, la cele tinere de la vârfurile acestora, carenţa manifestată determină pierderi semnificative de recoltă. Carenţa de bor este favorizată de fenomenul de secetă și se manifestă pe terenuri cu soluri nisipoase, acide, sărace în substanţe nutritive, dar și pe terenuri cu soluri argiloase şi calcaroase.
Ca măsuri preventive se amintesc amendarea cu calcar a solurilor acide şi fertilizarea cu îngrăşăminte chimice a solurilor sărace în substanţe nutritive. De asemenea se recomandă aplicarea îngrăşămintelor foliare pe bază de bor.
Virusurile produc fenomene de meiere şi de mărgeluire. Cazurile cele mai frecvente se produc ca urmare a atacului de către virusul scurt-nodării. Principalele simptome ale scurt-nodării sunt: creşteri în zig-zag ale lăstarilor, noduri duble, bifurcări anormale, frunze deformate având sinusul peţiolar larg deschis şi lobi îngustaţi, cu vârfuri ascuţite. În acest caz, cele mai cunoscute măsuri de prevenție sunt: utilizarea exclusivă a materialului biologic certificat la înființarea plantațiilor, defrișarea plantațiilor infectate şi arderea tuturor viţelor eliminate din aceste parcele în care s-a depistat atac de scurt-nodare.
Apariţia dereglărilor fiziologice sau a fiziopatiilor poate fi redusă sau limitată prin alegerea corectă a soiurilor la momentul înființării plantațiilor și prin evitarea fertilizării excesive cu azot a plantelor de viță de vie.
