Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției „Apele Moldovei”, Agenției Proprietății Publice, dar și alți factori de decizie. Potrivit comunicatului de presă e…

Banner 2 - inline

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției „Apele Moldovei”, Agenției Proprietății Publice, dar și alți factori de decizie.

Potrivit comunicatului de presă emis de MADRM, în cadrul ședinței s-a discutat despre starea deplorabilă în care se află în prezent stațiile de irigare, creanțele la plată a salariilor pentru angajați, dar și despre posibilitățile de redresare a situației în domeniu.

„Situația în acest domeniu o cunoaștem destul de bine, aflându-mă în vizitele din teritoriu m-am documentat de la fața locului. Am discutat cu reprezentanții stațiilor de irigare, dar și cu producătorii agricoli din regiuni cele mai optime soluții de reabilitare ale acestora. Transmiterea stațiilor de irigare în gestiunea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă din localități, este una din oportunitățile de atragere a investițiilor necesare renovării lor. Vă asigur că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va depune eforturile necesare împreună cu colegii de la Fondul de Dezvoltare Durabilă și Agenția Proprietății Publice pentru a urgenta acest proces”, a spus ministrul Ion Perju.

De asemenea, ministrul a menționat faptul că MADRM, de comun cu Fondul de Dezvoltare Durabilă informează și consultă autoritățile publice locale privind reformarea sistemului de irigare și importanța preluării în gestiune a infrastructurii de irigare pentru renovarea acestora și utilizarea eficientă în irigarea terenurilor agricole.

În context, reprezentanții APP au precizat că în condițiile în care nu vor fi constituite Asociații ale Utilizatorilor de Apă, stațiile de irigare ce sunt nefuncționale ar putea fi scoase definitiv din folosință, iar un grup de lucru, constituit din reprezentanții mai multor instituții de resort, va determina procedura de valorificare a activelor neutilizate la întreprinderile atestate în domeniul irigării și vor stabili cum va fi soluționată problema datoriilor acumulate de întreprinderi. 

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Moldova
Apicultura din Republica Moldova ar putea intra, începând cu 2026, într-o perioadă mai favorabilă, după câțiva ani marcați de prețuri mici la export și de concurența puternică a mierii ieftine din China și Ucraina. Economistul Ghenadie Ivașcenco consideră că înăsprirea regulilor europene privind originea, trasabilitatea…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, desfășurată în perioada 28–30 august 2026 la CIE Moldexpo, a reunit 300 de companii și producători autohtoni și aproximativ 35.000 de vizitatori. Organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), sub patronajul Ministerului…
ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

În ajunul celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, Oficiul Național al Viei și Vinului lansează platforma „Vinul care ne unește”, pentru a extinde sărbătoarea dincolo de evenimentul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Conceptul prevede crearea unei rețele în care localurile, vinăriile,…