Apicultorii solicită autorităților să intervină cu un mecanism nou de acordare a subvențiilor per kilogramul de miere exportat. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe la ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut loc o ședință cu un grup de apicultori, unde au fost discutate problemele cu care se confruntă aceștia în condițiile anului curent.
Potrivit participanților la discuții, cheltuielile de producere au crescut considerabil. O altă problemă abordată, ține de lipsa laboratoarelor acreditate pentru verificarea și certificarea mierii și a produselor derivate. S-a discutat și despre conformitatea produselor. Apicultorii susțin că nu toți colegii de breaslă respectă tehnologia de recoltare și bunele practici de producere. În mare parte, situația este creată din cauza lipsei cunoștințelor persoanelor care practică această îndeletnicire.
Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că, apicultorii trebuie să se străduie să ridice productivitatea, să îmbunătățească calitatea mierii, care este înalt apreciată pe piața UE, să reducă cheltuielile.
Potrivit oficialului, autoritățile ar putea interveni cu propunerea de a subvenționa suprafețele cu plante anuale melifere, cu scopul de a reduce din costurile pentru hrana albinelor și a extinde perioada de cules.
Conform datelor prezentate, grație subvențiilor acordate, numărul familiilor de albine în ultimii cinci ani a crescut. În prezent, Moldova are cea mai mare densitate de familii de albine per unitate de suprafață. Cu toate acestea, o asemenea afacere nu este profitabilă, afirmă apicultorii.
În urma discuțiilor, s-a convenit de a promova mai insistent ramura, inclusiv exportul produselor apicole și de a institui la nivel național sărbătoarea - Ziua Albinei.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!