Știri din Moldova

În RM se vor construi trei pepiniere industriale

Author: AgroExpert
În RM se va construi se vor construi și trei pepiniere industriale  - agroexpert.md

În Republica Moldova ar urma să se construiască un centru seminologic și trei pepiniere industriale în regiunile Nord, Centru și Sud. Se negociază semnarea contractului de finanțare între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții, pentru implementarea Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova”.

Acest proiect prevede o investiție de 200 milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea pădurilor la nivel național, un pas important în combaterea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității.

De asemenea, vor fi realizate 30 de depozite pentru lemn și drumuri forestiere de acces. Totodată, procesele din sistemul silvic vor fi digitalizate, iar întreprinderile silvice vor fi dotate cu tehnică și utilaje moderne.

Contractul prevede finanțarea și implementarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru perioada 2023-2032, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 55/2023. Totodată, urmărește îmbunătățirea guvernanței forestiere, consolidarea capacităților instituționale, dar și restaurarea a aproximativ 63.200 ha de terenuri și păduri degradate, reprezentând o contribuție majoră la reducerea emisiilor de CO2 și la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!