La Chișinău s-a desfășurat primul Congres al Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova. Evenimentul a întrunit reprezentanții autorităților publice centrale, Legislativului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, partenerilor de dezvoltare și mediului academic, care au votat statutul și organele de conducere ale Colegiuliu, în format videoconferință.
Astfel, Mihail Moroz, aistent universitar în cadrul Facultății de Medicină Veterinară a Universității Agrare de Stat din Moldova, a fost ales președintele Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova, pe un termen de trei ani.
„Necesitatea creării Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova rezidă în prevederile Legii nr.121 cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar. Conform prezentei legi, Colegiul reprezintă o organizație profesională autonomă, apolitică și nonprofit, din care fac parte toți medicii veterinari din Republica Moldova și care are drept scop apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi în toate sferele de activitate, asigurarea dezvoltării profesionale continuă a medicilor veterinari, reprezentarea medicilor veterinari în raport cu autoritățile publice naționale, organizațiile internaționale și mediul de afaceri”, a declarat Vitalie Dragan, șeful Secției medicină veterinară și siguranța alimentelor de origine animală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
În numele Comisiei agricultură și industrie alimentară a Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Bolea a transmis un mesaj de felicitare comunității medicilor veterinari și a subliniat rolul sectorului sanitar-veterinar în asigurarea siguranței produselor de origine animală destinate consumului uman. „Îmi exprim convingerea, că urmare a implementării prevederilor Legii 121/2020 și a creării Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova se va reuși prin acțiuni consecvente: garantarea unui nivel înalt de protecție a sănătății umane, sănătății animalelor și a mediului; asigurarea populației cu servicii veterinare de calitate și cu produse alimentare sigure; consolidarea cadrului normativ pe domeniul medicinii veterinare și asigurarea instituțiilor publice, a mediului de afaceri și a populației cu cadre veterinare competente”, a declarat oficialul.
Notă: Primul Colegiu al Medicilor Veterinari din țara noastră a fost înfiinţat prin Decretul - Lege nr. 3594/ 30 septembrie 1939, semnat de Regele Carol al II-lea. Activitatea sa a fost, însă, întreruptă în 1940, reluându-se în Romania în 1998, odată cu adoptarea Legii 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, și în Republica Moldova odată cu adoptarea Legii 121/2020 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!