Ludmila Romaniuc este o agricultoare din nordul țării, chiar de la Ocnița, din satul Gîrbova,care de ani buni dezvoltă o afacere în mai multe sfere agrare - de la livezi, până la flori. Agricultoarea este una dintre câștigătorii concursului organizat de GAL-ul ”33 de Vaduri”, finanțat de FARM, în cadrul proiectului UE.
Pe mâinile ei poți citi genul de activități pe care le are în fiecare zi. Probabil că micile cicatrici le-a căpătat de la spinii trandafirilor, iar pielea degetelor este ușor nuanțată în verde, de la clorofila eliminată de frunzele rupte ale calelor.
Ludmila Romaniuc de opt ani a construit o seră unde cultivă și înmulțește cale, o plantă rar întâlnită în Republica Moldova, dar destul de căutată de florari. După spusele Ludmilei, există doar doi producători autohtoni, iar ea este una dintre ei, așa că n-are probleme când vine vorba de clienți.
Toți banii pe care-i adună, îi reinvestește în business, n-a făcut o școală în acest sens, în schimb, are un spirit antreprenorial bine dezvoltat. Și chiar dacă vrea să câștige mai mult, spune că provocarea cea mai mare, nu sunt finanțele, dar lipsa timpului pentru a realiza toate ideile. Afacerea a pornit într-o zi când niște oameni bătrâni din sat au venit cu propunerea.
”Noi nici nu am știut că o să ne ocupăm cu așa tip de flori Ei doreau să vândă aici în sat, n-au vrut pe cineva de mai departe, chiar dacă au fost mai mulți cumpărători. Dar chiar dacă a trecut multă vreme, ei mai vin și ne vizitează o dată în săptămână - se uită, ne ghidează, ne dau sfaturi.
Anterior, familia Romaniuc tot în domeniul agricol activa.
”Tot cu pământurile ne ocupam. De când ne ținem minte, facem agricultură. Avem trandafiri, avem livezi. Și calele, să zic, tare mare venit nu aduc. Câte oleacă acumulăm de acolo, de acolo, altfel cum să te descurci? Marfa o vindem ușor, avem contracte cu florării care vin și le cumpără. Acuma lucrăm cu Briceni, Dondușeni, Otaci cu Ocnița la fel, dar mai puțin. Iată avem comenzi la Chișinău, dar nu ne ajung flori, nu avem așa cantitate mare ca să lucrăm și acolo.Avem acum bulbi mici. La început toate calele au fost într-o seră mică, apoi ele s-au înmulțit și am avut nevoie de o seră mai mare. Și iată am avut posibilitatea să câștigăm un proiect și ne-am extins teritoriul. Am făcut altă seră mai mare”.
Noi oportunități, dar și cheltuieli mai mari.
”Noi am construit sera mai mare, dar nu este cu încălzire automată, nu e cu gaz. Am făcut așa ca să fie mai ieftin. Cheltuielile sunt destul de mari, dar calele nu sunt foarte scumpe. Noi le vindem cu 12 lei, asta e prețul angro. Și încă nu am ajuns la așa nivel că să punem gaz. Un plus este că nu facem investiții mari în tot anul, am învățat să le înmulțim singuri. Al doilea beneficiu este că doar la noi și la Bălți există seră de cale. Nu știu cum este la ei, poate e mai modernizată”.
Diferența dintre o seră și alta totuși se observă cu ochiul liber.
”Da, este. Acolo nu aveam nici linia de picurătoare, nu aveam apă, dar aici am pus picurătoare. Aici e lumină specială - acolo merge un rând de becuri și acelea, care consumă puțin curent electric. Tot ce am reușit să facem, am făcut-o cu puterile noastre, nu din credit sau altceva. Noi am făcut încetișor, acumulăm câte puțin. O să ne străduim să renovăm și sera cea veche. Muncim cu toată familia - soțul, mama și deja lucrătorii pe care îi avem. Avem și lucrători la pământuri, pentru că fără ei, nu faci nimic. Și în livada de vișine avem plantați trandafiri. Avem livadă și de măr, de prune, dar acolo nu plantăm nimic printre rânduri.
Și cu producția din livadă ce faceți? Aveți unde să o vindeți?
Da, avem cumpărătorii noștri care an de an vin și cumpără. Cumpărătorii vin singuri. O dată, când a bătut în zona noastră piatra, am ieșit și am vândut la piață. Am fost în mai multe locuri, până am reușit să vindem toată producția timp de două săptămâni.
Care sunt riscurile unui crescător de cale din punct de vedere al business-ului?
Nu prea sunt riscuri, doar trebuie să-ți asumi munca, să înțelegi ce și când ai de făcut.
Cât de greu este de întreținut?
Cel mai greu este iarna, ele au nevoie de căldură. Și ca să le menții vii, iarna trebuie să te trezești de dimineața, pe la ora patru, sau chiar trei, nouă ne vine greu pentru că nu avem încălzire automatizată. Dar temperatura la ele trebuie păstrată la 14 grade. Noi avem trei cazane, pe care le umplem de cu seara cu pleavă și dimineața ne trezim și le pornim. Dacă e mare gerul afară, pornim două cazane, dacă nu e tare frig, încingem doar unul. Ziua e mai ușor. Noaptea e mai dificil. În această iarnă a fost destul de greu, soțul se temea să nu adoarmă. Dacă adormi, pierzi recolta.
Sera dotată vă oferă mai multă siguranță?
Corect, în acești opt ani de activitate, niciodată nu am avut situație să aruncăm calele. La noi ele întotdeauna sunt întrebate. Trandafiri sunt mai mulți care au, dar iată cei care creștem și vindem cale, suntem mai puțini. Mai mult butași vindem, lucrăm și cu florăriile, dar mai puțin.
Care este perioada activă a calelor?
Perioada rodnică a calelor este din noiembrie și până în iulie. Iată acum ele mai au câte o floare, dar în curând, ele vor fi cosite. Le dăm pace un pic să se odihnească, să prindă la putere. Iar din noiembrie, ele încep să înflorească din nou.
Dacă cineva ar vrea să înceapă un business cu cale, ce recomandări ai avea?
Care e sfatul? Să se apuce de afacere. E bine, e mai ușor și nu necesită atâtea investiții - nu e cum e cu trandafirii - de exemplu materialul săditor pentru trandafiri îl punem, îl scoatem, nu se prinde, se altoiește, până îl aduci la condiții, durează mai mult. Dar la cale ai pus-o o dată și gata - pentru șase ani nu ai nimic de făcut. Ea îți dă flori, rodește an după an, important să ai grijă să o întreții corect. E bine o afacere în acest domeniu, dar dacă o să fie mulți în Moldova va fi mai dificil să le vindem (râde). Nu mă tem de concurenți, eu oricum știu că ceea ce e al meu, e al meu.
Aveți vreo pagină ceva de FACEBOOK pe care vă promovați sau o altă pagină în mediul online?
Nu. Eu deja am clienții mei și nu caut cumpărători. Poate din motiv că noi avem cumpărători de ajuns, de asta nu avem nevoie de promovare. Pentru ce să caut alții?
Pentru extindere... aveți asemenea planuri?
Poate. Sigur că ne gândim să ajungem la alt nivel, să avem mai multe flori și atunci o să fie nevoie să ne promovăm. Dar acum nu simțim nevoia.
Prima afacere în care domeniu a fost?
Prima afacere a fost livada. Am avut de la părinți 20 de ari și am plantat o livadă. Printre rândurile de livadă semănam morcov, sfeclă, ceapă, cartofi, după ce le scoteam și le clasificam - mare, mică, medie, le duceam la piață. Așa am adunat încetișor bani și am cumpărat încă zece ari de pământ, care erau alături de ale noastre și care ne-a oferit posibilitatea să ne extindem, unde am mai plantat livadă și printre rânduri am pus diferite culturi.
De unde luați energia și puterea să mergeți înainte?
Știți de ce avem noi nevoie? Nouă nu ne trebuie bani, nouă ne trebuie timp. Mie îmi trebuie timp să reușesc să le fac pe toate, în rest, eu am tot. Casa în care locuim, tot singuri am construit-o, de la fundament. Din acest motiv, mai greu mișcăm carul din loc. Toți banii pe care i-am făcut, i-am investit în pământ. Am cumpărat pământ. Ambii, împreună cu soțul, dar eu sunt cea care are idei - eu zic și soțul spune ”hai să facem”. Eu vin cu ideea, iată și cu acest foișor, îi spun ”Vova, trebuie ca foișorul să fie gata timp de o lună” și-i spun cum vreau să fie. Și el face, împreună facem tot.
Cum a fost colaborarea cu GAL-ul 33 de Vaduri? Din câte înțeleg, deja este un al doilea proiect câștigat...
Da, deja cu acesta a fost mai ușor. În acest proiect, din partea GAL-ului am obținut suma de 21.500 de lei, iar investiția personală se ridică la 100.000 de lei. Ne-am dorit să facem un foișor unde oamenii care vor veni la noi, să aibă loc să se odihnească, să bea în liniște o cafea. Dar ne-am propus pe lângă foișor să construim și un cuptor, unde să coacem plăcinte. Să fie un loc frumos amenajat, un loc atractiv.
Ce sfaturi le-ați da femeilor și tinerilor care vor acum să inițieze o afacere în Moldova?
Dacă au încercat o dată și nu le-a reușit, să mai încerce a doua oară să facă același lucru și dacă nu merge din a doua oară, să încerce și a treia și a patra. În așa fel o să găsească unde a fost greșeala. Și până la final să se corecteze și să fie pe calea cea dreaptă.
”Știți care e cea mai mare problemă a celor care sunt la început de cale? Dacă au pornit și nu le-a reușit să obțină rezultate rapide, ei se dezamăgesc și lasă prima idee și inițiază o afacere în alt domeniu. Între timp, anii trec și apoi spun „mie nu îmi merge” sau își pun întrebări gen - dar eu dacă o să cresc castraveți, unde o să-i vând? Da eu cred că răspunsul e simplu, apucă-te și crește-i inițial și ai să găsești unde să-i vinzi. Problemele se rezolvă pe rând, odată cu apariția lor”.
”Mulți spun că doresc să facă ceea ce facem noi. Și evident, noi vrem să-i ajutăm, dar am observat că mulți nu rezistă. Iată cumnatul meu a încercat să facă afacere cu căpșuni și anul când s-a apucat de ele, a fost unul ploios și el s-a dezamăgit. Au trecut deja cinci ani de atunci, au fost mai multe încercări, dar fără rezultat. Apoi a zis că mai bine se duce în Europa, acolo nu ai responsabilitate ca aici și primești și un salariu lunar. Dar vreau să vă spun că cel este mai bine e acasă. Acolo te duci, aduni bani, te întorci cu o sumă, o cheltui rapid și înțelegi că trebuie să te duci iar” a coinchis Ludmila Romaniuc.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!