Proiectul “WINET - Comerț și inovație în industria vinului” organizează astăzi, 16 septembrie în Republica Moldova prima conferință transfrontalieră.
Comunitatea industriei vitivinicole din Republica Moldova, România și Bulgaria se reunește în cadrul conferinței, cu scopul de a face schimb de cunoștințe și experiență, dar și pentru a trasa noi strategii de dezvoltare și colaborare între industriile din cele trei țări participante.
18 speakeri din R. Moldova, România, Bulgaria, Franța, Marea Britanie, Italia, Elveția și Germania vor aborda la eveniment, în cadrul panelurilor de discuții, prezentărilor și sesiunilor de networking cele mai relevante subiecte din domeniul vitivinicol, vor face analiza situației actuale a sectorului, vor contura noi perspective de dezvoltare și colaborare și vor împărtăși idei despre depășirea crizei provocate în contextul pandemic.
Conferința moderată de către Directorul General Adjunct al Agenției de Investiții “Invest Moldova” și liderul proiectului WINET, Elena Oleinic – Slivinschi, va avea drept invitați reprezentanți ai guvernului și instituțiilor de stat din cele trei țări, precum și ai corpului diplomatic, echipele de implementare a proiectului, producătorii și alți actori din industrie, printre invitații cu renume mondial fiind Pau Roca, Directorul General al Organizației Internaționale a Viei și Vinurilor, Dr. Caroline Gilby, Master of Wine, Joe Fattorini, scriitor și prezentator al The Wine Show și mulți alții.
WINET – proiect transfrontalier, finanțat de Uniunea Europeană, a fost lansat în 2019, având drept scop sporirea colaborării și comerțului între țările bazinului Mării Negre, Moldova, România și Bulgaria și cuprinde astăzi peste 175 de membri.
În cadrul proiectului au fost organizate un șir de evenimente, printre care webinare la subiecte de interes pentru vinificatori, dar și vizite de schimb de bune practici, pe parcursul cărora vinificatorii din cele trei țări au avut ocazia să cunoască procesul de producere și marketing al vinului aplicat de către colegii lor.
De asemenea, în cadrul proiectului a fost creată platforma winet.wine – instrument valoros de networking și marketing, unde producătorii din cele trei țări au ocazia să-și expună vinurile, având astfel acces la un număr mare de potențiali parteneri și cumpărători.
Conferința va aduce valoare adăugată proiectului, oferind posibilitatea de a discuta subiecte importante precum:
- cooperarea în comercializarea vinului în regiunea bazinului Mării Negre;
- controlul în sectorul vinicol și instrumentele digitale utilizate în acest scop;
- marketingul digital al vinurilor;
- enoturismul și altele.
Agenția de Investiții “Invest Moldova” este principalul implementator al proiectului WINET.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!