Guvernul a aprobat proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanțele care distrug stratul de ozon, adoptat la Kigali, la 15 octombrie 2016. Astfel, Republica Moldova va contribui la atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră către anul 2030 și la dezvoltarea economiei verde, neutră din punct de vedere climatic, conform obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”.
Amendamentul la Protocolul de la Montreal are drept scop obținerea reducerii globale a producției și consumului de hidrofluorocarburi (HFC) – gaze cu un înalt potențial de încălzire globală. Deși gazele cu efect de seră nu diminuează stratul de ozon, eliberarea lor în atmosferă contribuie la schimbările climatice, impactul fiind de până la 15000 de ori mai puternic decât al dioxidului de carbon.
„Amendamentul de la Kigali constituie un aport important la punerea în aplicare a Acordului de la Paris în ceea ce privește obiectivul acestuia de a menține creșterea temperaturii mondiale în limitele de 2°C către anul 2100”, a menționat secretarul de stat Aliona Rusnac.
Conform orarului de suprimare a consumului de HFC, Republica Moldova urmează să efectueze estimarea nivelului de bază (producția/consumul de HFC) ca medie a anilor 2020-2022; în anii 2024-2028 – să înghețe consumul la nivelul consumului de bază; în anii 2029-2034 (etapa I) – să reducă consumul cu 10%; în anii 2035-2039 (etapa II) – să reducă consumul cu 30%; în anii 2040-2044 (etapa III) – să reducă consumul cu 50%; în 2045 și ulterior (etapa IV) – să reducă consumul cu 80%.
Sectoarele în care se utilizează hidrofluorocarburile sunt climatizarea staționară, climatizarea mobilă, refrigerarea comercială, refrigerarea industrială, spume expandate și aerosoli. În Republica Moldova HFC nu se produc, întreaga cantitate necesară pentru consum provenind din import.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!