Știri din Moldova

R. Moldova se retrage din Acordul internațional cu privire la zahăr

Author: AgroExpert
Moldova retrage acord zahăr - agroexpert.md
Republica Moldova se retrage din Acordul internațional cu privire la zahăr, încheiat la Geneva la 20 martie 1992. Totodată, încetează calitatea de membru a țării noastre în cadrul Organizației Internaționale a Zahărului.
 
Această decizie a fost luată de Cabinetul de miniștri, urmare a analizei tendințelor de dezvoltare a ramurii producerii zahărului, stocurilor de zahăr existente, precum și a consultării opiniei mediului de afaceri, informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
„Retragerea din Acordul internațional cu privire la zahăr a fost propusă în baza determinării eficienței și randamentului participării Republicii Moldova în Organizația Internațională a Zahărului. Astfel, s-a constatat că țara noastră nu a înregistrat beneficii”, a declarat ministrul MAIA, Vladimir Bolea.
Totodată, oficialul a punctat că retragerea Republicii Moldova din Acordul nominalizat nu va avea consecințe pe plan intern, la nivel bilateral, regional sau multilateral și nu va crea impedimente la încheierea altor tratate.
 
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!