Știri din Moldova

Regulament pentru etichetarea ecologică

Author: AgroExpert
produse etichete fermieri - AgroExpert.md

Regulamentului privind etichetarea ecologică, ce are ca scop stabilirea unui sistem voluntar de etichetare ecologică şi de promovare a produselor și serviciilor cu au un impact redus asupra mediului pe parcursul întregului ciclu de viață, în comparație cu alte produse și servicii ce aparțin aceluiași grup de produse și servicii, potrivit proiectului votat de executiv.

Regulamentul se aplică anumitor grupuri de produse și servicii (ex. echipamente electronice, mobilier, produse de curățare, îmbrăcăminte și textile), pentru care se stabilesc criteriile de acordare a etichetei ecologice și care îndeplinesc cerințele de protecție a mediului.

În același timp, prevederile regulamentului nu se aplică:  medicamentelor de uz uman și veterinare; dispozitivelor medicale;  produselor alimentare și furajelor;  produselor care conțin substanțe, amestecurilor și preparatelor care îndeplinesc criterii pentru a fi clasificate ca fiind toxice, periculoase pentru mediu, cancerigene sau mutagene pentru reproducere, în conformitate cu Legea nr. 277/2018 privind substanțele chimice.

Verificarea conformității produselor și serviciilor conform criteriilor de acordare a etichetei ecologice se efectuează de către un organism de certificare în domeniul etichetării ecologice, la cererea de eliberare a certificatului de conformitate depusă de către operator. Este important de menționat că, cererea de eliberare a certificatului de conformitate se depune pentru un produs sau serviciu, chiar dacă acesta este introdus pe piață sub una sau mai multe mărci.

Produsele și serviciile etichetate ecologic sunt înregistrate de către Agenția de Mediu în Registrul electronic a produselor și a serviciilor etichetate ecologic.

Proiectul este elaborat inclusiv pentru facilitarea recunoașterii produselor ecologice autohtone la nivel internațional. Conform notei proiectului, analiza exporturilor pe grupe de mărfuri evidențiază faptul că principalele grupe de mărfuri au înregistrat scăderi ale livrărilor pe piața externă. Astfel, pentru intensificarea exportului pe piața UE este necesară respectarea standardelor europene de calitate a mărfurilor și serviciilor, precum și a standardelor de protecție a mediului.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!