O familie de agricultori și un agent economic s-au luat la ceartă, chiar pe un câmp din raionul Cahul. Primii au datorii la agentul economic, care s-ar fi adunat din cauza ultimilor trei ani de secetă. Cel din urmă, după ce nu și-a primit banii, intenționa să ia producția familiei de agricultori – floarea soarelui. Între timp, agentul economic a depistat că aceasta a fost cosită. Poliția a intervenit pentru a media discuțiile dintre părți. Familia de agricultori a declarat pentru NewsMaker că agentul economic nu era în drept să pretindă la floarea soarelui, dat fiind faptul că nu s-a pus în gaj această producție. De cealaltă parte, agentul economic a spus pentru NewsMaker că putea pretinde la toată producția agricultorilor și că are „contractul de gaj”, care urmează a fi transmis poliției. Totodată, agentul economic a declarat că a decis să meargă în instanță. De cealaltă parte, un reprezentant al familiei de agricultori s-a plâns că riscă să meargă în faliment, pe motiv că penalitățile recepționate se ridică la un milion 133 mii lei, scrie newsmaker.
Poliția – solicitată să intervină pe un câmp din Cahul
Pe online au apărut imagini cu mai multe persoane, aflate pe un câmp din Cahul, și angajații poliției care au venit să documenteze un caz.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cahul Cristina Ciobanu a declarat că instituția a fost solicitată să intervină pe 22 august, în jurul orei 09:25, într-un câmp din apropierea localității Cotihana, raionul Cahul. Un bărbat a anunțat că „se află într-un conflict cu persoane necunoscute”. La fața locului, polițiștii au constatat că incidentul a izbucnit în urma unei neînțelegeri între un agricultor și un agent economic.
„Preliminar s-a stabilit că conflictul a fost cauzat de o dispută legată de o datorie. Polițiștii au intervenit pentru a media discuțiile dintre cele două părți”, a adăugat reprezentanta poliției, menținând că incidentul este cercetat în prezent de oamenii legii pentru a stabili toate circumstanțele.
Persoana care a filmat și postat imaginile pe internet cu incidentul din 22 august a fost fermierul din sudul țării Gheorghe Jurcanu. El a spus că agricultorul vizat are datorii la agentul economic, vânzător de inputuri agricole. Iar cel din urmă, după ce nu și-a primit banii, a venit să ia floarea soarelui cultivată de agricultor. Potrivit lui Jurcanu, datoriile s-au colectat din cauza a ultimilor trei ani de secetă.
„Este un coleg de-al nostru, un agricultor și soția lui. Au o afacere de familie, au peste 100 de hectare. În legătură cu faptul că avem 3 ani de secetă la rând, clar lucru că au apărut poate și datorii. Dar pe primul plan la băieții aceștia este să dea la oameni la cotă și pe urmă celelalte. Datoriile s-au grămădit. Anul trecut tot nu au avut posibilitate să facă față, anul mai trecut – tot așa o parte au dat, o parte nu au dat. Anul acesta este aceeași situație. Au venit vânzătorii de imputuri, neavând la mână nici un document cu vreo decizie a judecății, au început să înainteze la băieții aceștia cerințe – să le dea floarea soarelui de pe câmp. (…) Băieții nu au vrut și ei au chemat poliția. (…) Eu înțeleg că trebuie să facem față și noi la achitări dar sunt trei ani consecutivi de secetă, cine-i bucuros de chestiile acestea? (…) Băieții aceștia au luat semințe, produse fitosanitare, de la compania aceea. Au pus în pământ tot, dar dacă nu au fost ploi, ce să facem noi? Iacă ei lămureau chestia asta”, a relatat bărbatul.
Gheorghe Jurcanu a mai spus că, pe 23 august, a avut loc o ședință la Consiliul Raional Cahul în legătură cu acest incident. A fost chemat și comisarul de poliție.
„Am discutat pe tema aceasta. A rămas încă să mai clarifice ce și cum a fost până la urmă dar problema nu este doar la agricultorul acesta. (…) Apare problemă mai mare, că în privința a 90% din agricultorii de la sud, din raionul Cantemir, Cahul, Vulcănești și am înțeles că și Taraclia, o să meargă pe bandă rulantă executările. Acestea sunt primele floricele. Cred că timp de o săptămână o să înceapă și băncile și ceilalți vânzători de imputuri să vină și să tragă din agricultori ca câinii și nu știu cum o să facem față ca să fim corecți, pentru că în primul rând trebuie să dăm la oamenii din sate produse. (…) După asta să dăm și la ceilalți ce avem de dat”, a comunicat bărbatul.
Precizările agricultorului
Solicitată de NewsMaker pentru un comentariu, agricultoarea Tatiana Filip – implicată în incident – a spus că agentul economic i-a transmis penalitățile pe un an de zile și că sunt duble față de datoriile înregistrate.
„Ne-au trimis documentele și penalitățile pe un an de zile, la 543 de mii, îs un milion 133 mii lei. Penalitățile doar, asta este dublu. (…) Cred că o să mergem în faliment”, a comunicat agricultoarea.
Tatiana Filip a declarat că a luat de la agentul economic „semințe și erbicide”. În schimb, după ce nu și-a primit banii, el a pretins la floarea soarelui, recoltată de familia ei, însă acest produs nu ar fi fost pus ca gaj.
„Eu i-am gajat doar grâu – 51 de hectare și porumb – 73 de hectare. Floarea soarelui nu a fost gajată la dumnealui. Floarea soarelui a fost gajată la altă companie încă din anul 2022. Eu le-am lămurit din start că nu pot să vă ofer floarea soarelui, v-am dat grâul dumneavoastră și floarea trebuie să o dau la altă firmă. (…) Eu am dovadă că nu le-am gajat floarea soarelui”, a menționat femeia.
Reacția agentului economic
Solicitat de NewsMaker pentru o reacție, directorul companiei Artur Malcoci – implicat în incident – a respins declarațiile femeii că nu poate pretinde la floarea soarelui.
„Uitați-vă este contractul de gaj în principiu și este în fața mea. Acum trebuie să-l transmitem la poliție. În contractul de gaj scrie așa: „întreagă producție agricolă din roadă recoltată – grâu, porumb, floarea soarelui și alte cereale””, a comunicat bărbatul.
Întrebat dacă confirmă suma penalităților, enunțată de agricultoare, agentul economic a spus: „După cazul acesta, juristul a decis să mergem în instanță cu ei și au calculat aceste penalități. (…) Am încercat cu ei să ne dea datoriile benevol. Noi am trecut prin zonă întâmplător, ne-am dus la câmpul cela și am văzut că este cosit deja. Adică ei ne-au mințit. Asta a fost situație”.
Amintim că, mai mulți agricultori cer autorităților declararea situației excepționale în sectorul agricol în sudul țării și aplicarea moratoriului la calcularea penalităților.
„Fermierii din zona de sud a Republicii Moldova își exprimă îngrijorarea față de situația dezastruoasă, care practic a paralizat activitatea comercială a întreprinderilor agricole micro, mici și mijlocii. Prețurile exagerate la mijloacele de producție și resursele energetice, dobânzile mari la credite oferite de băncile comerciale, accesul limitat la piața produselor agroalimentare, prețurile mici la produsele agricole i-au adus pe fermieri în pragul falimentului real”, se menționează în adresare.
Recomandăm și: Agricultorii cer declararea situației excepționale în raioanele din sudul țării
Ulterior, prim-ministru Dorin Recean a invitat reprezentanții sectorului agricol la discuții.
Citește și: Recean, la apelul agricultorilor: „Îi voi invita la discuții”
Totodată, Asociația Forța Fermierilor declara că va participa la discuțiile de la Guvern doar dacă vor fi prezenți Președintele Parlamentului, Igor Grosu, reprezentații Comisiei Speciale a Parlamentului (creată pentru situația din Agricultură) și Președinta țării Maia Sandu.
Află și: Criza din agricultură: Fermierii cer discuții cu Maia Sandu și Igor Grosu
Totuși, mai mulți agricultori și reprezentanți ai asociațiilor de crescători de cereale, culturi oleaginoase și sfeclă de zahăr au discutat cu Prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, despre modalitățile de depășire a situației dificile în care se află sectorul agricol, urmare a secetei și temperaturilor extreme din această vară.
Te-ar putea interesa și: Guvernul va aloca 100 mln de lei pentru compensarea pierderilor fermierilor
Asociația Forța Fermierilor, însă, s-a arătat dezamăgită de rezultatul întâlnirii. În acest context, agricultorii cer o întâlnire cu președinta țării Maia Sandu, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu membrii comisiei parlamentare speciale, în caz contrar aceștia vor ieși la proteste.
Citește și: Urmează proteste? Fermierii cer discuții cu Maia Sandu și Igor Grosu