Știri din Moldova

Studiu de fezabilitate pentru îmbunătățirea sistemului de gestionare a Subproduselor de Origine Animală ce nu sunt destinate consumului uman

O echipă de experți străini au realizat un studiu de fezabilitate, cu suportul oferit de Banca Mondială, pentru îmbunătățirea sistemului de gestionare a Subproduselor de Origine Animală (SOA) ce nu sunt destinate consumului uman.

Elaborarea studiului rezidă în necesitatea alinierii cadrului normativ și standardelor sanitare și fitosanitare la cele ale Uniunii Europene (UE), precum și pentru a crește competitivitatea sectorului privat al Republicii Moldova și pentru a spori exporturile agricole prin îmbunătățirea mediului de afaceri și a capacităților instituționale, în conformitate cu Acordul de Asociere/Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu UE.

În acest sens, astăzi, a fost organizată o ședință comună cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai Băncii Mondiale, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ai Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova.

„În prezent, una dintre cele mai mari pentru sectorul public și cel privat este gestionarea și/sau eliminarea în siguranță a deșeurilor animale, în special a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman. Metodele și modelele actuale de eliminare a deșeurilor animale nu sunt conforme cu practicile internaționale, fapt ce generează riscuri majore pentru sănătatea publică și pentru mediu. În acest scop, managementul sigur al Subproduselor de Origine Animală ce nu sunt destinate consumului uman este una dintre prioritățile cheie identificate de autoritățile sectoriale în legătură cu realizarea îmbunătățirilor instituționale necesare sistemului de management al siguranței alimentelor din țară. Realizarea studiului de fezabilitate este un succes al partenerilor de dezvoltare care ne ajută să avansăm la capitolul integrării europene. Ne dorim să beneficiem în continuare de suportul Băncii Modniale la procesul de proiectare a infrastructurii de gestionare a SOA”, a menționat Secretarul de Stat Iurie Scripnic.

Studiul de fezabilitate a fost elaborat în scopul facilitării implementării prevederilor Legii privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman, nr.129/2019.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!