Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” organizează vizite în câmp, unde vor oferi participanților posibilitatea de a se familiariza cu cele mai recente cercetări și inovații din domeniul agriculturii, cum ar fi testarea soiurilor și hibrizilor de diferită origine a culturilor de câmp.
Acțiune se va desfășura în perioada 7-20 iunie 2023. Producătorii agricoli vor putea afla noi posibilități de reducere a cheltuielilor de producție pentru sporirea competitivității economice, precum și soluții de adaptare la schimbările climatice, deosebit de relevante pentru agricultura moldovenească.
Ziua Câmpului va avea ca participanți fermieri din diferite raioane ale Republicii Moldova. Iată programul vizitelor:
- 7 iunie - Orhei, Șoldănești și Taraclia;
- 8 iunie - Ungheni și Fălești;
- 9 iunie - Găgăuzia;
- 12 iunie - Florești și Soroca;
- 13 iunie - Drochia și Sângerei;
- 14 iunie - Glodeni și Hâncești;
- 15 iunie - Edineț și Briceni;
- 16 iunie - Ocnița, Dondușeni și Ialoveni;
- 19 iunie - Râșcani și Rezina;
- 20 iunie - Ștefan Vodă, Telenești și Cantemir.
Fiecare vizită va începe la ora 9:00 cu întâlnirea, la cercul Glodeniului, a participanților de către reprezentanții institutului. Ziua Câmpului este o oportunitate de a impulsiona dezvoltarea afacerilor agricole și de a explora noi modalități de creștere a randamentului culturilor în condițiile actuale.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!