Știri din Moldova

Produsele agricole s-au scumpit cu aproape 19%

produse prețuri creșteri - AgroExpert.md

Prețurile la produsele agricole s-au scumpit cu 18,6%, în nouă luni ale anului 2022, arată datele Biroului Naționale de Statistică.

În ianuarie-septembrie 2022, preţurile producătorului la produsele vegetale s–au majorat cu 19,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Mai accentuat au crescut preţurile producătorului la pomușoare de cultură – de 2,2 ori, bostănoase alimentare – cu 68,3%, legume – cu 54,7%, cartofi – cu 45,6%, grâu – cu 31,5%, leguminoase pentru boabe – cu 30,6%, orz – cu 26,0%, floarea-soarelui – cu 13,8%, ovăz – cu 13,2%. Totodată, s–au micșorat preţurile producătorului la fructe sămânțoase – cu 17,8%, struguri – cu 12,5%, tutun – cu 4,9%.

La produsele animaliere, în ianuarie-septembrie 2022 față de perioada respectivă a anului 2021 a fost înregistrată majorarea prețurilor producătorului cu 17,2%, inclusiv la ouă alimentare –  cu 26,7%, animale și păsări (în masă vie) – cu 16,2% și lapte – cu 14,8%.

Dinamica trimestrială a preţurilor producătorului în comparație cu perioada respectivă din anul precedent este prezentată în Figura 1. Astfel, preţurile producătorului în trimestrul III anul curent față de trimestrul III al anului trecut au crescut cu 22,6%, inclusiv la produsele vegetale – cu 23,2% și la cele animaliere – cu 18,4%.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!