Articole

Expoziția ”Fruit Logistica Special Edition” va avea loc în luna mai

Peste 500 de participanți s-au înscris la Expoziția ”Fruit Logistica Special Edition”, care va avea loc în perioada 18-20 mai 2021, la Berlin, cu prezența fizică a expozanților. Madlen Miserius, manager al Fruit Logistica spune că, în condițiile pandemiei, a fost nevoie de a oferi mai multă flexibilitate companiilor care s-au decis mai greu să participe la expoziție.

„Avem înregistrări de la expozanți din peste 50 de țări, astfel încât Fruit Logistica Special Edition va fi „foarte internațională”. În mare parte companiile sunt din Europa, în special,  din Italia, Spania, Olanda, Franța și Germania”, a spus Madlen Miserius.

Organizatorii menționează că Fruit Logistica Special Editioneste un eveniment exclusiv la care expozanții se pot întâlni cu vizitatorii profesioniști și invers. De aceea a fost dezvoltat un program pentru comercianți.

„Oferim comercianților un salon de afaceri în condiții de siguranță Covid, în care se pot întâlni la fața locului sau online cu partenerii lor din industria produselor proaspete. Programul nostru pentru cumpărători include, de asemenea, utilizarea gratuită a instrumentelor de stabilire a contactelor și acces gratuit la toate evenimentele relevante de pe site și la programul de conferințe online” a spus Madlen.

Evenimentul din acest an este gândit cu sloganul: Conectează-te online. Aceasta ar însemna că prezența fizică la expoziție va fi combinată cu un șir de oferte digitale. Instrumente online îi vor ajuta pe participanți să își planifice mai bine vizita, să se conecteze cu jucătorii cheie din industrie și să își consolideze relațiile de afaceri.

Pachetul digital include planificarea online a întâlnirilor de afaceri, prezentarea online a companiilor participante și prezentarea online a întregului program al evenimentului. Se adresează vizitatorilor și cumpărătorilor care nu pot participa la fața locului din cauza restricțiilor de călătorie. Ei pot lua legătura cu expozanții care vor fi prezenți la standurile expoziționale.

Afacere, informație și inovație sunt cele trei pietre de temelie ale Fruit Logistica 2021.

„În timpul pandemiei, trecem la o altfel de normalitate: digitalizarea își găsește drumul în atât de multe domenii ale vieții noastre de zi cu zi. Cerințele expozanților, partenerilor și vizitatorilor noștri se schimbă, de asemenea. Trebuie să ținem cont de acest lucru. De aceea, Messe Berlin lucrează deja la un concept pentru perioada de după pandemie. Este ceea ce numim Messe Plus”, afirmă organizatorii expoziției.

Fruit Logistica dorește să ofere clienților, expozanților și vizitatorilor, un eveniment cu valoare adăugată. Scopul organizatorilor este să ofere cele mai bune informații și cele mai bune inovații. Republica Moldova urmează să fie reprezentată la acest eveniment de 11 membri ai Asociației Moldova Fruct.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!