Uniunea Europeană va susține antreprenorii din Republica Moldova în contextul perioadei de criză provocată de noul virus COVID-19, și oferă granturi pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) prin intermediul inițiativei Eu4Business, transmite MOLDPRES.

Măsurile desfășurate în cadrul EU4Business au drept obiectiv principal sprijinirea micului business, ținând cont de efectele pandemiei COVID-19 asupra economiei naționale și vizează trei domenii.

Primul prevede accesul la finanțare și piețe – condiții speciale de creditare oferite în colaborare cu bănci moldovenești, precum și granturi pentru IMM-uri în anumite sectoare de afaceri. Cel de-al doilea se referă la serviciile de asistență anti-criză pentru afaceri, incluzând consultanță și oportunități de instruire online, programe educaționale și de formare sectoriale, consultații de la experți recunoscuți. Şi cel de-al treilea sector prevede beneficiile derivate din Acordul de liber schimb cu UE – oferă asistență tehnică specifică IMM-urilor moldovenești, asigurându-se că acestea pot beneficia din plin de regimul de liber schimb cu UE.

EU4Business este o inițiativă a Uniunii Europene care oferă sprijin IMM-urilor din cele șase țări din regiunea Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus)  pentru a-şi realiza pe deplin potențialul și pentru a impulsiona creșterea economică.

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.