Certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP le-au permis producătorilor din Moldova să extindă prezența fructelor și strugurilor moldovenești pe rafturile rețelelor de magazine din diverse state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Franța, Austria, Germania, Italia, Spania, unde standardele respective sunt solicitate exportatorilor. Aceste rezultate i-au încurajat, în acest an, pe alți 26 de producători să implementeze standardele GLOBALG.A.P. cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM), ceea ce confirmă respectarea de către gospodăriile agricole a cerințelor de siguranță alimentară și responsabilitatea socială.

În ultimii ani s-a extins și geografia certificărilor GLOBALG.A.P. în țară. Astfel, în anul curent, au fost certificați primii doi agricultori din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuză, care au demonstrat respectarea cerințelor GLOBALG.A.P.  în procesul de producere a prunelor și strugurilor de masă. De asemenea, un nou producător de mere din regiunea transnistreană a fost certificat GLOBALG.A.P., după ce anul trecut primul fermier transnistrean a obținut certificatul respectiv.

Cerințele standardelor GLOBAG.A.P.  se referă la procesul de producție, de la selectarea terenului agricol și  până la livrarea pe piață a fructelor și legumelor, prin confirmarea efectelor minime asupra mediului, reducerea chimicalelor folosite și abordare responsabilă față de sănătatea și securitatea lucrătorilor etc., asigurând cumpărătorul că fructele și legumele sunt sigure pentru consum.

Standardele GLOBAG.A.P. sunt implementate în Republica Moldova de peste 15 ani, iar standardele GRASP de trei ani. Până în prezent, peste 70 de agricultori au implementat standardele internaționale GLOBALG.A.P., dintre care 53 au beneficiat de asistența USAID/APM în implementarea acestor cerințe.

Conform statisticilor, exporturile de prune în UE a crescut din 2016 (circa 8 mii de tone) până la peste 22 mii tone de prune exportate în 2020. De asemenea, geografia țărilor importatoare de prune moldovenești s-a extins în aceeași perioadă de la 18 țări la 22 de țări. Totodată, este în creștere exportul de struguri de masă în UE.

Flux de știri
După aderarea la UE, Moldova va renunța la numele de Isabella și Lidia

După aderarea la UE, Moldova va renunța la numele de Isabella și Lidia

Moldova
După aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, soiurile de struguri Isabella și Lidia nu vor mai fi admise pe piața europeană pentru producția de vin. În acest context, autoritățile și comunitatea științifică lucrează la extinderea suprafețelor cultivate cu soiuri noi de struguri, rezistente la schimbările climatice,…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.