Sectorul apicol din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii. Apicultorii se plâng de pierderi masive și un viitor incert. Potrivit lui Ion Maxim, directorul Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (ANARM), criza este fără precedent: „Nici bătrânii apicultori nu-și amintesc o asemenea catastrofă – nu există culesuri bune și nici albină suficientă”.

Ion Maxim avertizează că una dintre cele mai mari îngrijorări ale apicultorilor este pregătirea pentru sezonul rece. „Familiile sunt subdezvoltate, iar puietul destinat iernării întârzie. Dacă lucrurile continuă așa, riscăm pierderi masive în iarnă”.

Potrivit estimărilor ANARM, pentru menținerea unei familii în sezonul rece este nevoie de minimum 10-15 kg de hrană rezervă și suplimentări constante până în octombrie – o povară financiară enormă.

„Un stup poate consuma și 10-15 kg de zahăr în două luni. Iar proteina necesară pentru formarea corpului gras al albinei este scumpă. Cine are 100 de familii, face un calcul – costurile pot ajunge la mii de lei”, a explicat Maxim.

Culesul slab și hibrizii care nu secretă nectar

Printre cauzele directe ale situației critice se numără seceta, temperaturile ridicate și utilizarea hibrizilor de floarea-soarelui, care nu secretă nectar. „Au fost cazuri în care pe două câmpuri identice cu floarea-soarelui, doar unul a oferit un minim de cules. Pe altul, familiile s-au întors fără niciun gram de miere”, spune Maxim.

Apicultorii reclamă și probleme legate de tratamentele fitosanitare, în special în perioada polenizării porumbului.

Totodată, platforma BeeProtect, menită să protejeze albinele de tratamentele fitosanitare, funcționează doar parțial. „Avem platforme noi lansate, dar cele vechi sunt lăsate baltă”, a menționat Maxim.

Scrisoare către autorități și solicitări urgente

ANARM a transmis o solicitare oficială Ministerului Agriculturii, cerând intervenție rapidă și sprijin pentru sector. Se propune acordarea de ajutoare sub formă de hrană (zahăr sau sirop) și clarificarea numărului real de familii de albine din Republica Moldova, în vederea unei eventuale compensații.

„Dacă nu se iau măsuri concrete, riscăm ca în primăvară să nu mai avem cu ce începe sezonul apicol. Sperăm să se ia o decizie privind un sprijin real – fie sub formă de zahăr, fie subvenții pentru hrană sau medicamente. Dar fără o evidență clară a familiilor de albine, și acest proces riscă să fie compromis”, avertizează Maxim.

Pentru a preveni colapsul sectorului, Asociația propune trei măsuri principale:

  1. Acordarea, din fondul de rezervă, a unei cantități de 10 kg de zahăr per familie de albine pentru hrănirea de iarnă;

  2. Reducerea cotei TVA la mierea naturală la un nivel comparabil cu cel practicat în UE (5–9%), pentru a stimula fiscalizarea sectorului și consumul intern;

  3. Revizuirea Hotărârii Guvernului nr. 455/2017 prin includerea sectorului apicol între domeniile eligibile pentru compensarea pagubelor cauzate de calamități naturale.

Contactați de AGROEXPERT, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare susțin că au recepționat demersul apicultorilor, iar responsabilii din sector urmează să analizeze măsurile propuse.

Flux de știri
Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Prețuri și tendințe
Exporturile de grâu din Republica Moldova au crescut în iulie–septembrie 2026, iar prețul mediu de vânzare a depășit nivelul din anul precedent. În același timp, făina moldovenească s-a ieftinit pe piețele externe, iar diferența dintre prețul produsului procesat și cel al materiei prime s-a redus.…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…