Resursele financiare prevăzute pentru aplicarea Programului strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030 (PSPA) ar putea fi direcționate în acest an către achitarea datoriilor acumulate în sector. Potrivit directorului executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, această propunere a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a fost susținută astăzi, 2 octombrie, prin vot în cadrul ședinței Comitetului de monitorizare a PSPA.

Consecința ar putea fi nefinanțarea mai multor măsuri prevăzute pentru 2026. Chiar dacă acestea rămân în documentul aprobat de Guvern, lipsa resurselor disponibile ar împiedica aplicarea lor în acest an.

„Printre direcțiile pentru care PSPA prevedea sprijin financiar se numără sectorul sfeclei de zahăr, producătorii de legume, zootehnia și mecanismele de asigurare în agricultură. Astfel, programul continuă să fie în vigoare din punct de vedere juridic, însă o parte importantă a măsurilor planificate pentru 2026 nu va putea fi aplicată în lipsa resurselor financiare necesare”, spune Slusari.

Astfel, incertitudinea vizează mai multe categorii de producători care se bazau pe formele de sprijin incluse în PSPA pentru activitatea din acest an. Printre aceștia sunt cultivatorii de sfeclă de zahăr și legume, producătorii de lapte, precum și fermierii care urmau să beneficieze de mecanismele de asigurare și de despăgubire prevăzute în program.

PSPA pentru anii 2026–2030 are stabilit un buget total de aproximativ 18,9 miliarde de lei. Pentru primul an de implementare au fost prevăzute 2,3 miliarde de lei, cu o creștere graduală a finanțării până la 5,3 miliarde de lei în 2030.

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.