În Republica Moldova este în proces de implementare Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP). În anul 2023, au fost realizate lucrări pe o suprafață de peste 7 mii de hectare, fiind plantați circa 24 de milioane de puieți forestieri. Despre aceasta au precizat reprezentanții Agenţiei „Moldsilva” într-un răspuns pentru AGROEXPERT.

„Silvicultorii, cu acțiuni de sprijin din partea societății, plantează puieți forestieri în cadrul PNERP (este vorba de terenurile oferite de către Autoritățile Publice Locale (primării), dar identificate, documentate, prelucrate şi plantate de către silvicultori) și în fondul forestier (aici vorbim de fondul forestier – proprietate publică a statului, gestionat de Agenția „Moldsilva” prin intermediul entităților silvice teritoriale)”, susțin reprezentanții instituției.

Repartizarea suprafețelor parcurse cu lucrări de împădurire/reîmpădurire/reabilitare în cadrul PNERP de către entitățile silvice subordonate Agenției „Moldsilva”, este următoarea:

  • Bălţi – 361 ha;
  • Călăraşi – 315 ha;
  • Chişinău – 448 ha;
  • Cimişlia – 315 ha;
  • Comrat – 256 ha;
  • Edineţ – 391 ha;
  • Glodeni – 350 ha;
  • Hinceşti-Silva – 685 ha;
  • Sil-Răzeni – 326 ha;
  • Iargara – 427 ha;
  • Nisporeni-Silva – 357 ha;
  • Orhei – 174 ha;
  • Silva-Sud Cahul – 459 ha;
  • Silva-Centru Ungheni – 473 ha;
  • Soroca – 307 ha;
  • Străşeni – 130 ha;
  • Şoldăneşti – 338 ha;
  • Teleneşti – 261 ha;
  • Tighina – 509 ha;
  • Codrii – 75 ha;
  • Pădurea Domnească – 132 ha;
  • Plaiul Fagului – 110 ha;

Peste 7 mii de hectare au fost împădurite și reabilitate în anul 2023

Astfel, lucrările de extindere și reabilitare a pădurilor în 2023 au fost executate pe o suprafață de 7.201 de hectare.

„În rezultatul lucrărilor de plantare din perioada anului 2023 au fost plantați circa 24.000.000 de puieți forestieri. Angajații Agenției „Moldsilva”, în pepinierele silvice din cadrul entităților silvice teritoriale, au crescut nu mai puțin de 35.000.000 de puieți”, au precizat funcționarii Agenției „Moldsilva”.

Deciziile de plantare a terenurilor cu anumite specii de puieți forestieri, aparține tot specialiștilor în domeniu, inclusiv instituțiilor de proiectare. Potrivit Agenției, printre rigorile necesare sunt: adaptarea la condițiile de zonă geografică, rezistența la schimbările climatice, necesitatea economică, etc. Salcâmul, stejarul, frasinul, paltinul, plopul și salcia sunt speciile preponderent plantate.

„Puieții ce au fost plantați în cadrul acțiunilor de sporire a suprafețelor împădurite, au fost crescuți în pepinierele silvice ale entităților silvice teritoriale ale Agenției „Moldsilva”, iar o parte infim de mică a fost achiziționată, fiind vorba despre specii mai rare, ce nu sunt cultivate în toate pepinierele silvice ale entităților teritoriale”, mai comunică angajații.

În cadrul PNERP, deciziile de atribuire a terenurilor aparțin primăriilor (pe fiecare caz în parte există un studiu și un proiect pentru terenul dat), dar aici se regăsesc, inclus, terenuri degradate, ce prin plantarea lor, revin în circuitul de utilitate publică.

Ce buget a fost alocat pentru activitățile desfășurate

La efectuarea lucrărilor de împădurire au fost utilizate propriile resurse financiare ale Agenţiei „Moldsilva”, resursele alocate din Bugetul de stat, implementarea unor proiecte internaționale din partea IFAD (UCIP IFAD), dar și contribuția unui ONG.

„Pentru extinderea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră și dotarea tehnică a entităților silvice teritoriale cu utilaje specializate și tehnică necesară la efectuarea acestor lucrări, în anul 2023, instituției i-au fost alocate surse bugetare în sumă de 126.089,7 mii de lei”, au precizat responsabilii.

Conform acestora, resursele financiare au fost repartizate pentru creșterea puieților forestieri, achiziționarea tehnicii și a utilajelor specializate, remunerarea personalului implicat zilnic la lucrări și alte cheltuieli ce necesită implementarea programului de împădurire.

Protejarea suprafețelor împădurite: Măsuri de monitorizare și conservare

Pentru monitorizarea fondului forestier (inclusiv suprafețele plantate recent) există, în cadrul Agenției „Moldsilva”, atât la nivel central, cât și în entitățile silvice teritoriale, subdiviziuni specializate ce dețin competențe de pază și protecție (inclusiv, combaterea dăunătorilor).

Terenurilor noi, ce au fost parcurse cu lucrări de plantare în cadrul PNERP, le revine aceeași monitorizare, pe segmentul de pază și protecție a fondului forestier, de care beneficiază pădurile plantate anterior, inclusiv angajamentul Agenției „Moldsilva”, prin intermediul entităților silvice teritoriale din subordine, pentru asigurarea monitorizării și executarea lucrărilor necesare până la atingerea stării de masiv.

„În cazul când nu s-au prins o parte din puieții forestieri plantați (și aceasta este o realitate ce depinde de mulți factori, inclusiv climaterici și de care se ține cont la planificarea lucrărilor de plantare), în suprafețele vizate se intervine cu lucrări ce se numesc «completări în culturile silvice create în anii anterior»”, au declarat funcționarii din cadrul Agenției „Moldsilva”.

Precizăm că, Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor este o inițiativă a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, conform căreia urmează pe parcursul a 10 ani (2023-2032) să fie plantate și reabilitate (prin replantări) nu mai puțin de 145.000 de hectare de teren.

Flux de știri
Ploile întârzie recoltarea porumbului în Republica Moldova

Ploile întârzie recoltarea porumbului în Republica Moldova

Moldova
Vremea umedă din octombrie a încetinit recoltarea porumbului în Republica Moldova, iar o parte din lucrări ar putea continua până în iarnă. În aceste condiții, noua recoltă va intra mai târziu în circuitul comercial, iar cele mai mari volume destinate exportului sunt așteptate în prima…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…