Autoritățile din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) pregătesc schimbări pentru instituțiile din subordinea sa. Printre acestea se numără Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), care își va păstra structura actuală pentru a putea obține acreditarea Uniunii Europene și a gestiona, pe viitor, inclusiv plățile europene destinate agricultorilor, a declarat ministrul Eugeniu Osmochescu.

Potrivit ministrului, AIPA nu va fi reorganizată, deoarece instituția este deja pregătită pentru procesul de acreditare europeană. Totuși, aceasta ar urma să beneficieze de un statut diferit, necesar pentru gestionarea plăților către agricultori, inclusiv a celor provenite din fondurile Uniunii Europene.

„Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va rămâne neschimbată, deoarece este pregătită pentru acreditarea de către Uniunea Europeană. Pe viitor, instituția va beneficia de un statut diferit, însă plățile către beneficiari vor trebui efectuate în continuare prin intermediul unei instituții acreditate”, a spus Eugeniu Osmochescu.

Ministrul a menționat că, în cazul celorlalte instituții din subordinea MAIA, se urmărește eficientizarea activității. Un institut a fost deja reorganizat prin comasarea a cinci instituții, iar celelalte structuri urmează să fie analizate în funcție de necesitățile sectorului.

„Am vorbit și despre un institut aflat în subordinea noastră, care a fost deja reorganizat prin comasarea a cinci instituții. În cazul celorlalte instituții, ne propunem eficientizarea activității, cu excepția AIPA, care va rămâne neschimbată, tocmai în scopul integrării europene și al acreditării. Astfel, AIPA va putea gestiona direct plățile care vor veni pe viitor, inclusiv cele din partea Uniunii Europene”, a precizat ministrul.

Serviciul Antigrindină urmează să fie automatizat

Un alt obiectiv al ministerului vizează automatizarea Serviciului Antigrindină, care nu dispune în prezent de un sistem automatizat. Potrivit lui Eugeniu Osmochescu, realizarea acestui proiect necesită resurse financiare.

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.