La Chișinău primăvara a început cu târguri în aer liber, care pun la dispoziția vizitatorilor produse autohtone, ecologice și de calitate. Conform tradiției, piața EcoLocal Farmers Market și-a deschis porțile, al treilea an consecutiv, pentru producătorii și consumatorii locali. Evenimentul de lansare a avut loc sâmbăta, 7 martie 2020. 

De asemenea, și în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală sunt expuse – fructe de pădure proaspete (afine, căpșuni) și prelucrate (lichior de mure, chipsuri de fructe, fructe uscate). 

Piața EcoLocal a fost fondată de către Asociația Consumatorilor și Producătorilor Ecologici și Artizanali din Moldova în iunie 2018 și are la bază următoarelor principii:

  • Să pună la dispoziție produse cultivate ecologic si produse artizanale locale de înaltă calitate.
  • Să educe consumatorii și să promoveze beneficiile produselor alimentare locale, ecologice și ale altor produse, care ar sprijini economia locală.
  • Să se dezvolte în bază de activitate non-profit, cu susținerea participanților, a Partenerilor, a instituțiilor de stat și prin finanțări de granturi în domeniu.

Potrivit comunicatului de presă, în 2020 piața EcoLocal poate găzdui până la 50 de producători autohtoni pe zi, iar categoriile de produse oferite cuprind o gamă întreagă de la produse agricole primare, până la înghețată vegană artizanală, bere atizanală și uleiuri vii.

În categoria de produse s-au mai adăugat două poziții noi: ciupercile ecologice și înghețata artizanală vegană. Totodată, sunt și ingrediente interzise recent în conținutul produselor, cum ar fi uleiurile hidrogenate și grăsimile animaliere de tip untură de porc. La moment sunt 59 de producători autohtoni înregistrați, dintre care 6 producători au certificate ecologice sau în conversie.

Organizatorii sunt în căutare de mai mulți producători de fructe proaspete, ciuperci ecologice, ouă de la ferme ecologice, făină de porumb, fasole, linte și alte leguminoase și cereale integrale.

Produsele de risc înalt precum lactatele proaspete nepasteurizate, mezelurile, patiseria cu cremă și cu ou nu sunt acceptate la piață, nici produsele cu ingrediente precum ulei hidrogenizat și untură de porc.

În fiecare lună piața EcoLocal promovează o campanie socială de educație generală. În luna martie campania este Post Delicios, cu accent pe produsele autohtone vegane și de post.

Vizitatorii pieței pot participa la evenimente distractive și educaționale, muzică live oferită de muzicieni ambulanți, iar copiii pot fi atrași în activități de desenat și aplicații manuale.

Al treilea an la rând Partenerul General al pieței este compania CTI Capital, în incintă căreia se desfășoară piața (centrul Kentford). Parteneri strategici ai Asociației EcoLocal sunt proiectul de caritate People in Need Moldova, asociația EcoVisio, asociația MOVCA, Vegan Magazine Moldova, Agro TV.

Vizitatorii sunt așteptați în fiecare sâmbătă (excepție: a 5-a sâmbătă a lunii), între orele 9.00 – 13.00 în perimterul parcării centrului de afaceri Kentford, bvd. Ștefan cel Mare. Intrare liberă.

Flux de știri
Advertoriale
Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Fermierii care vor să afle ce se schimbă în agricultură, ce forme de sprijin financiar sunt disponibile și cum se pregătește sectorul pentru integrarea europeană vor avea mai multe motive să ajungă la Terra Moldova Expo 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 25–27 septembrie, iar…
Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

În această toamnă, Moldexpo devine „Teritoriul Recoltei” – locul în care tehnica agricolă de ultimă generație, dronele, soluțiile pentru culturi și producătorii autohtoni se întâlnesc într-unul dintre cele mai ample evenimente dedicate sectorului agroindustrial din Republica Moldova.
Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ce utilaj merită următoarea investiție? Ce tehnologii pot reduce costurile în fermă? Ce oportunități de dezvoltare există și ce soluții folosesc deja alți agricultori? În perioada 25–27 septembrie, Terra Moldova aduce la Arena Chișinău companii agricole, producători, instituții și tehnologii într-un singur loc. Pentru fermieri,…