Organizațiile și asociațiile de producători, precum și organizațiile interprofesionale din domeniul agroalimentar vor beneficia de un cadru juridic și instituțional unitar. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), acesta va reglementa constituirea, recunoașterea și funcționarea acestor entități.

Documentul stabilește activitățile pentru care organizațiile de producători pot obține recunoaștere oficială, inclusiv procesarea, comercializarea, ambalarea, promovarea și depozitarea produselor agricole, organizarea achizițiilor comune și controlul calității.

Totodată, proiectul reglementează constituirea și utilizarea fondurilor operaționale destinate finanțării programelor operaționale. Sunt prevăzute, de asemenea, proceduri de monitorizare a activității organizațiilor, precum și mecanisme de suspendare sau retragere a recunoașterii și de recuperare a plăților, după caz.

Noile prevederi reglementează și organizațiile interprofesionale, care vor servi drept instrument de cooperare între producători, procesatori și comercianți. În același timp, proiectul delimitează atribuțiile MAIA și ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în aplicarea legii.

Potrivit autorităților, noul cadru normativ va crea premisele necesare pentru ca producătorii agricoli să aplice mecanismele de cooperare prevăzute de legislația Uniunii Europene și să se adapteze din timp cerințelor Politicii Agricole Comune.

Flux de știri
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…