Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea beneficia de finanțări accesibile pentru implementarea proiectelor investiționale în cadrul Programului „373”, aprobat de Executiv. 

Programul prevede acordarea creditelor investiționale de către bănci, cu compensarea parțială a ratei dobânzii de către stat. Totodată, garantarea, după caz, a creditelor cu garanții financiare. 

„Astfel, rata dobânzii la creditele în valută străină este de 3%, iar în lei – de 7%. Pentru creditele cu maturitatea de până la 7 ani, perioada maximă de grație este de 3 ani. Diferența ratei dobânzii va fi acoperită prin intermediul Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)”, se arată în comunicatul emis de Guvernul Republicii Moldova.

Finanțarea pentru activitățile prevăzute în cadrul Programului de stimulare a investițiilor inovaționale se va realiza prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM). Aceasta se va face în limitele bugetului de stat alocat pentru anul respectiv și prin asistența financiară externă.

„Prioritatea noastră este să creștem economia. Programul „373” este un ajutor substanțial pentru ca mediul de afaceri să se dezvolte și să creeze locuri noi de muncă”, a menționat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba.

Proiectul prevede posibilitatea acordării unei garanții din Fondul de Garantare a Creditelor, dar care nu va depăși 40% din valoarea creditului solicitat. Resursele financiare disponibile pentru implementarea Programului „373” constituie suma de 255,7 milioane de lei.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.