În anul 2024, sectorul agricol și dezvoltare rurală a beneficiat de subvenții în valoare de peste 1,7 miliarde de lei. Cele mai mari sume au fost solicitate de către agricultori pentru rambursarea ratelor la creditele accesate (355,4 milioane de lei), investiții în sectorul zootehnic (circa 219 milioane de lei), achiziția de tehnică și utilaj agricol (184,09 milioane de lei), investiții în procesarea producției vegetale (151,34 milioane de lei). În prezent, suma disponibilă pentru subvenții este de 132,54 milioane de lei.

Pentru a acoperi toate cererile în cadrul măsurii de subvenționare post-investiții din anul 2023, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a identificat necesitatea unei completări a fondului de subvenționare cu 500 de milioane de lei.

„Până în prezent, doar 5 milioane de lei au fost alocate din resursele bugetare disponibile, restul sumei urmând să fie distribuit pe măsura mobilizării fondurilor necesare”, precizează instituția.

Pentru a preveni astfel de situații în viitor, începând cu anul 2023, au fost diversificate formele de subvenționare, astfel că fermierii micro și mici sunt încurajați a implementa proiecte prin forma „subvenții în avans” iar fermierii mijlocii și mari prin dezvoltarea proiectelor „pe etape”. Apelul va fi deschis până pe data de 19 decembrie curent.

„Această abordare va asigura o distribuire mai predictibilă a resurselor, oferind agricultorilor siguranța accesării sprijinului în timp util. De asemenea, autoritățile vor putea face o planificare mai riguroasă a investițiilor în sectorul agricol. Amintim că, această reformă este implementată pentru a consolida parteneriatul dintre stat și agricultori”, mai accentuată MAIA.

Pentru fermierii care au început un proiect investițional în anul 2024, dar nu pot finaliza implementarea acestuia într-un termen optim, se oferă posibilitatea de a continua pe o perioadă de 2-3 ani, conform devizelor și proiectelor tehnice aferente.

Menționăm că, în 2023, sectorul agricol a înregistrat o creștere în direcția inovării și tehnologizării afacerilor agricole, susținută prin măsurile de subvenționare. Această tendință este apreciată în cadrul ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Flux de știri
De ce Bulgaria își înlocuiește floarea-soarelui cu cea din Argentina?

De ce Bulgaria își înlocuiește floarea-soarelui cu cea din Argentina?

Externe
În Bulgaria, în acest an se înregistrează un randament ridicat al culturii de floarea-soarelui, iar în anumite regiuni acesta atinge niveluri record. Cele mai bune rezultate se înregistrează în Dobrogea și în zona Polski-Trimbesh, însă recolta mai bogată nu a îmbunătățit aproape deloc rentabilitatea producătorilor,…
Subvenții pentru fiecare kg de carne: AIPA lansează apel

Subvenții pentru fiecare kg de carne: AIPA lansează apel

Moldova
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță lansarea apelului de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului cuplat pentru venit – carne de bovine, ovine, porc, pasăre și iepure. Cererile vor putea fi depuse în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2026, pe suport…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.