Ministerul Agriculturii vrea să resusciteze zootehnia Republicii Moldova, în condițiile în care ramura e subdezvoltată, iar interesul pentru creșterea animalelor este mic urmare a costurilor mari la resursele energetice.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, într-o întâlnire cu reprezentanții ramurii zootehnice,  a menționat că se elaborează Regulamentul de subvenționare și în anul curent vor fi în continuare susținuți crescătorii de bovine: „Noul mecanism va prevedea oferirea subvențiilor per kilogramul de lapte livrat în baza facturilor și per cap de junincă până la prima fătare. Cunoaștem provocările cu care se confruntă sectorul zootehnic, generate de seceta din anul 2022 și creșterea prețurilor la input-uri și utilități. Din acest motiv, un sprijin financiar suplimentar va fi oferit de Banca Mondială, prin care, 25 de milioane de dolari vor fi investiți în sectorul zootehnic, în scopul sporirii eficienței și competitivității fermelor.”

La fel, oficialul a menționat că în anul curent vor fi plafonate activitățile gospodăriilor țărănești, după modelul aplicat exploatațiilor non-profesionale, precum și va fi modificat sistemul de impozitare a acestora.

„Activitățile economice trebuie legalizate, iar noi avem scopul de a facilita acest proces prin îmbunătățirea și ajustarea politicilor”, a comunicat ministrul.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea declara recent că și-a propus ca până în anul 2025 să crească efectivul de animale din fermele moldovenești.

La aprobarea noului concept de subvenționare, ministrul Bolea susținea că ca accentul va fi pus pe zootehnie, în condițiile în care ramura a rămas subdezvoltată. „Vorbim despre zootehnie. Și din 2023 vom începe un amplu proces de fortificare a acestei ramuri. (…) Până la finalul mandatului de la minister în anul 2025 vreau să ajungem la un minim de 20 mii de vaci în ferme pentru a asigura cantitatea minimă de lapte necesară procesatorilor și consumatorilor din Republica Moldova”.

În prezent în Republica Moldova, potrivit datelor statistice, sunt 240 ferme, 900 de vaci de lapte și 14 mii de bovine pentru carne. Pentru comparație, în 1991 erau 420 mii de vaci de lapte, iar în 2021 la început de an erau 5100, peste 600 mii de oi, iar în 2021 – 20 mii de oi în condiții de fermă.

În ceea ce privește cantitatea de lapte, Republica Moldova nu-și poate asigura volumul suficient. Republica Moldova consumă anual 568 mii de litri de lapte. Fermele din Moldova produc puțin peste 29 mii de litri de lapte, iar vacile persoanelor fizice produc  270 mii persoane, însă numărul de vaci scade de la an la an. De exemplu, din 2019, numărul acestora s-a redus cu 22 de mii.

Ultimele date statistice relevă că în ianuarie-septembrie 2022 față de perioada respectivă a anului precedent a fost înregistrată micșorarea producției (creșterii) vitelor și păsărilor (în masă vie) în gospodăriile de toate categoriile cu 5,3%, care a fost generată de scăderea producției atât în gospodăriile populației, cât și în întreprinderile agricole, respectiv, cu 8,4% și cu 2,4 %.

Totodată, în gospodăriile populaţiei a fost marcată micșorarea efectivului de bovine cu 5,8%, de porcine – cu 4,8%, iar efectivul de ovine și caprine a indicat o creștere cu 3,1%.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Flux de știri
De ce Bulgaria își înlocuiește floarea-soarelui cu cea din Argentina?

De ce Bulgaria își înlocuiește floarea-soarelui cu cea din Argentina?

Externe
În Bulgaria, în acest an se înregistrează un randament ridicat al culturii de floarea-soarelui, iar în anumite regiuni acesta atinge niveluri record. Cele mai bune rezultate se înregistrează în Dobrogea și în zona Polski-Trimbesh, însă recolta mai bogată nu a îmbunătățit aproape deloc rentabilitatea producătorilor,…
Subvenții pentru fiecare kg de carne: AIPA lansează apel

Subvenții pentru fiecare kg de carne: AIPA lansează apel

Moldova
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță lansarea apelului de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului cuplat pentru venit – carne de bovine, ovine, porc, pasăre și iepure. Cererile vor putea fi depuse în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2026, pe suport…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.