Producătorii de cereale trebuie să depună dosarele la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), pentru a putea beneficia de Credit Agricol de Urgență. Cererile de garantare depuse de creditori vor fi analizate până pe 31 mai 2024.

Mecanismul o valoare maximă de 500 de mii de lei, fiind o soluție financiară menită să ofere un suport rapid și eficient agricultorilor care se confruntă cu provocări în desfășurarea activităților lor. Statul va oferi o garanție de 90% din valoarea creditului și este valabilă pe întreaga durată a contractului de credit.

Actele ce urmează a fi prezentate de creditor la depunerea cererii de garantare sunt următoarele:       

  • Cererea de garantare unică semnată din partea creditorului și a ordonatorului (Formular I.P. ODA);
  • Actele de constituire a ÎMM, buletinele de identitate a administratorului și fondatorilor;
  • Raportul statistic forma nr. 4-AGR pentru perioada anului 2023 prezentat la Biroul Național de Statistică;
  • Declarația cu privire la ajutoarele de stat de care a beneficiat întreprinderea în ultimii 2 ani și anul în curs (Formular I.P. ODA);
  • Declarația pe propria răspundere precum că mijloacele financiare acordate sub formă de credit vor fi utilizate în conformitate cu destinația contractului de credit (Formular I.P. ODA);
  • Pentru întreprinderile debutante și nou create se va prezenta, prognoza financiară, situațiile financiare pentru ultima perioadă de gestiune raportată sau datele evidenței contabile (după caz);
  • Pentru întreprinderile cu durata de activitate de peste 12 luni, se vor prezenta situațiile financiare pentru ultimul an de gestiune și pentru ultimul trimestru/semestru de gestiune, precum și datele din evidența contabilă (după caz);
  • Concluzia și Decizia băncii privind acordarea creditului (scanat și în format electronic);
  • Graficul preventiv de achitare a creditului;
  • Copia documentelor care confirmă destinația creditului solicitat (după caz);
  • Alte acte solicitate de Garant (după caz).

Precizăm că, din data de 1 martie, producătorii agricoli micro și mici care cresc cereale vor putea beneficia de Credit Agricol de Urgență.

Pentru soluționarea dificultăților întâmpinate de producătorii de cereale s-a propus crearea unui mecanism de garantare a creditelor, pentru a le facilita accesul la finanțare pentru dezvoltarea activităților agricole. În cadrul discuțiilor dintre autorități și fermieri din 20 februarie, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a venit cu detalii referitor la acest mecanism.

Te-ar putea interesa și: Noul mecanism de sprijin pentru fermieri: Cum îi va ajuta

Flux de știri
Advertoriale
Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Fermierii care vor să afle ce se schimbă în agricultură, ce forme de sprijin financiar sunt disponibile și cum se pregătește sectorul pentru integrarea europeană vor avea mai multe motive să ajungă la Terra Moldova Expo 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 25–27 septembrie, iar…
Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

În această toamnă, Moldexpo devine „Teritoriul Recoltei” – locul în care tehnica agricolă de ultimă generație, dronele, soluțiile pentru culturi și producătorii autohtoni se întâlnesc într-unul dintre cele mai ample evenimente dedicate sectorului agroindustrial din Republica Moldova.