Fermierii din sectorul pomicol se confruntă tot mai des cu efectele vremii instabile, dar și cu dificultăți de comercializare a producției. Este și cazul Ecaterinei Vasilache, administratoarea întreprinderii Pomfructprod din Anenii Noi, care exploatează circa 35 de hectare de livezi cu prun, vișin și cireș. În acest an, ploile au compromis practic recolta de cireșe, iar o parte importantă din prune și vișine a ajuns la procesare, după ce piața pentru consum a fost dificil de accesat.

Ecaterina Vasilache spune că problemele au început să se acumuleze de la un an la altul, pe măsură ce livezile au intrat pe rod. După ani cu ploi, secetă și înghețuri târzii, în acest sezon ploile au afectat direct cireșele în perioada recoltării.

„Anul acesta a venit cu ploi exact când erau cireșele de cules și le-am pierdut. Practic, toată roada de cireșe a fost compromisă. De pe aproximativ 6 hectare, zic eu, vreo 40 de tone de cireșe. N-am putut nici să le culegem”, a povestit fermiera.

Potrivit acesteia, vișinele au fost afectate într-o măsură mai mică, însă producătorii s-au confruntat în acest an și cu probleme pe piață. Dacă în sezonul precedent o parte din producție a ajuns pe piața europeană prin intermediari, iar prețul a permis acoperirea cheltuielilor, situația s-a schimbat în acest an.

„Anul trecut am exportat prin intermediari, iar produsul nostru știm sigur că a ajuns pe piața europeană. Și am avut și noi un preț cu care ne-am acoperit cheltuielile și am ieșit chiar și pe plus”, a spus Ecaterina Vasilache.

Fermiera a afirmat că, mizând pe faptul că livezile vor produce mai mult de la un an la altul, familia a continuat să investească în îngrijirea plantațiilor și în utilaje. În acest sezon însă, producția nu a mai găsit aceleași condiții de comercializare.

O parte din fructe a fost direcționată spre procesare, întrucât pentru consum proaspăt nu au existat cumpărători.

„Le-am dat la procesare pentru că pentru consum nu ni le lua nimeni. Anul trecut au mers la consum, anul acesta piața pentru consum a fost închisă”, a mai spus ea.

În cazul prunelor, problema a fost atât prețul, cât și costurile de recoltare. Potrivit producătoarei, în situația în care prețul oferit pentru un kilogram este de 2,60 lei, iar pentru recoltare se achită 2 lei, marja care rămâne producătorului este foarte mică. În aceste condiții, familia a luat în calcul orientarea unei părți a activității spre procesare. Fermiera spune că producția destinată procesării presupune alte cerințe decât cea destinată consumului în stare proaspătă, ceea ce ar putea reduce o parte din costurile de producție.

Pentru această direcție sunt necesare însă investiții suplimentare. Fermiera a explicat că întreprinderea are nevoie de utilaje pentru procesarea prunelor și vișinelor, în timp ce protejarea întregii livezi împotriva grindinei ar presupune, de asemenea, costuri ridicate.

În ciuda dificultăților, familia spune că nu intenționează să renunțe la activitatea agricolă. Investițiile făcute de la zero și faptul că plantațiile au ajuns la maturitate îi determină să continue, chiar dacă rezultatele unui sezon pot fi date peste cap de vreme sau de piață.

Flux de știri
Advertoriale
Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Fermierii care vor să afle ce se schimbă în agricultură, ce forme de sprijin financiar sunt disponibile și cum se pregătește sectorul pentru integrarea europeană vor avea mai multe motive să ajungă la Terra Moldova Expo 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 25–27 septembrie, iar…
Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

În această toamnă, Moldexpo devine „Teritoriul Recoltei” – locul în care tehnica agricolă de ultimă generație, dronele, soluțiile pentru culturi și producătorii autohtoni se întâlnesc într-unul dintre cele mai ample evenimente dedicate sectorului agroindustrial din Republica Moldova.
Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ce utilaj merită următoarea investiție? Ce tehnologii pot reduce costurile în fermă? Ce oportunități de dezvoltare există și ce soluții folosesc deja alți agricultori? În perioada 25–27 septembrie, Terra Moldova aduce la Arena Chișinău companii agricole, producători, instituții și tehnologii într-un singur loc. Pentru fermieri,…