După ce, în 2022, Republica Moldova importa masiv floarea-soarelui, în prezent piața a fost redusă semnificativ, în special ca urmare a introducerii licențelor pentru import. Doar câteva companii, cu activitate bine direcționată, mai operează pe acest segment.

Comparația dintre importurile și exporturile de floarea-soarelui din Republica Moldova în ultimii ani realizată de expertul în agro-market Iurie Rija evidențiază o transformare profundă a fluxurilor comerciale, pe fondul politicilor interne. În anul 2022, Republica Moldova a importat un volum mare de floarea-soarelui – 103.500 de tone, nivel care se apropia de un sfert din totalul exporturilor din acel an. Cea mai mare parte a acestor achiziții era realizată de procesatori.

Situația s-a schimbat începând cu anul 2023, când importurile au scăzut la 14 600 de tone, iar în 2024 au atins doar circa 4 000 tone – rezultatul introducerii sistemului de licențiere a importurilor. În primul semestru al anului 2025, importurile s-au menținut la un nivel scăzut, de 3 400 de tone.

„Astfel, în prezent, Republica Moldova importă doar volume modeste de floarea-soarelui, în principal pentru nevoi specifice: material semincer destinat însămânțărilor sau floarea-soarelui destinată industriei de snacksuri și cofetărie, unde se solicită anumite varietăți sau calități care nu sunt produse pe plan local”.

În anul 2024 și în primul semestru al anului 2025, pe piața importurilor de floarea-soarelui din Republica Moldova au rămas active doar câteva companii. Cel mai mare volum a fost importat de compania System Capital Management SRL, care a adus în țară 1 233 de tone în 2024 și 837 tone în prima jumătate a anului 2025. Producția importată a fost destinată industriei snacksurilor.

Alte companii care au înregistrat volume mai mari de import sunt Vadalex Agro SRL, cu 429 de tone în 2024 și 441 de tone în semestrul I din 2025, urmată de Diazchim SRL, cu 280 de tone importate în 2024 și 271 tone în 2025. De asemenea, Bioprotect SRL a continuat să importe volume relativ constante, însumând 312 tone în 2024 și 247 de tone în primul semestru din 2025. Un alt jucător activ rămâne Agrostoc CI, cu 162 de tone importate în 2024 și 96 de tone în 2025.

„Acest raiting arată clar că, după introducerea licențierii importului, piața s-a restrâns puternic și doar companiile cu nișe bine definite (semințe pentru însămânțare, producția de snacksuri sau cofetărie) au rămas active”, a conchis Rija.

Flux de știri
Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Prețuri și tendințe
Exporturile de grâu din Republica Moldova au crescut în iulie–septembrie 2026, iar prețul mediu de vânzare a depășit nivelul din anul precedent. În același timp, făina moldovenească s-a ieftinit pe piețele externe, iar diferența dintre prețul produsului procesat și cel al materiei prime s-a redus.…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…