Prețul ridicat al sulfului modifică economia producției de îngrășăminte fosfatice
Acest material a fost tradus cu ajutorul inteligenței artificiale.
Conform unei noi analize realizate de economiștii-agronomi de la Universitatea din Illinois în cadrul Farmdoc Daily, prețurile sulfului pe piețele spot mondiale au depășit 1.000 de dolari pe tonă metrică, ceea ce a schimbat radical economia producției de îngrășăminte fosfatice.
Fertilizerdaily scrie despre acest lucru.
În raport, fluctuațiile prețurilor sunt asociate în mod direct cu două șocuri ale ofertei: perturbarea continuă a aprovizionării prin Strâmtoarea Ormuz, care blochează exportul de sulf din rafinăriile din Orientul Mijlociu, și interdicția rusă privind exportul de sulf, care a privat țara de a doua sursă ca mărime de aprovizionare cu sulf de pe piața mondială.
Împreună, acești doi factori au dus la întreruperea accesului la aproximativ două treimi din piața mondială a sulfului.
Întrucât acidul sulfuric este principalul reactiv utilizat pentru transformarea minereului de fosfat în acid fosforic, diammoniumfosfat (DAF) și monoammoniumfosfat (MAF), sub forme accesibile plantelor, creșterea bruscă a prețurilor influențează în mod direct prețurile îngrășămintelor fosfatice.
Conform calculelor Farmdoc, părțile de sulf reprezintă acum o proporție semnificativ mai mare din costurile de producție ale DAF decât înainte de criză, iar creșterea costului materiilor prime explică cea mai mare parte a diferenței dintre prețurile actuale ale DAF, care depășesc 820 de dolari pe tonă metrică, și intervalul de 500–600 de dolari, care a predominat la începutul anului 2025.
Analiza conține un avertisment potrivit căruia, în 2027, în bugetele fermelor americane ar trebui să se preconizeze cheltuieli pentru îngrășăminte fosfatice la un nivel egal sau superior celui actual, întrucât nu se prevede în viitorul apropiat o soluție la problema deficitului de sulf.
Raportul menționează că fermierii se vor confrunta cu o perioadă îndelungată de presiune asupra costurilor, ceea ce ar putea duce la o reducere și mai mare a dozelor de fosfați aplicate, în special în cazul culturilor cu rentabilitate scăzută. Ca măsură de compensare parțială sunt menționate aplicarea diferențiată a îngrășămintelor și gestionarea nutrienților pe baza analizei solului, dar acestea nu elimină problema principală legată de costuri.
