Fermele mici cedează locul celor mari, în special, în țările din Centrul și Estul Uniunii Europene. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în România. Astfel, în perioada 2010 – 2020 au fost șterse din registre 970.000 de ferme mici, relevă o analiză a Comisiei Europene.

Din 2010 până în 2020, suprafața totală a terenurilor agricole din Uniunea Europeană a scăzut cu numai 2,2%. Între timp, numărul fermelor din UE a scăzut cu 24,8%, aproape 3 milioane, rămânând 9,1 milioane de ferme, în 2020.

Numărul fermelor a scăzut în toate țările UE, dar nu în aceeași măsură. Cea mai mare scădere absolută a fost observată în România (970.000 de ferme), iar procentual în Bulgaria (-64%) și Ungaria (-59%).

În timp ce în alte țări din Europa Centrală și de Est multe ferme mici (de semi-subzistență) au dispărut, fermele mai mari au crescut atât ca dimensiune fizică, cât și ca dimensiune economică, reprezentând o puternică schimbare structurală.

Între 2010 și 2020, fermele din UE au ridicat nivelul de specializare. În țările care au intrat în UE din 2004 (UE-13), numărul fermelor mixte a scăzut (-42% exploatații și -32% în suprafață) în favoarea cerealelor specializate, a semințelor oleaginoase și a producției de proteaginoase (+31% în exploatații, +36% în suprafață).

Mai mult, numărul fermelor zootehnice au scăzut semnificativ (-48% în exploatații), în timp ce suprafața acestora a crescut cu 5% între 2010 și 2020. Odată cu scăderea efectivelor de animale, acest lucru a dus la scăderea densității animalelor în majoritatea țărilor UE. Aceste schimbări structurale în ferme au fost determinate în principal de prețuri, de factori macroeconomici și de venit, pe măsură ce fermierii s-au adaptat la noile condiții de piață.

În țările UE de dinainte de 2004 (UE-14), numărul fermelor a scăzut pentru fiecare tip de agricultură, în special al celor mixte (-28%). Atât în ​​producția de animale, cât și în culturile specializate, numărul fermelor a scăzut cu 24%, în timp ce suprafața cultivată a scăzut doar cu 2%, respectiv 1%.

Flux de știri
Advertoriale
Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ce utilaj merită următoarea investiție? Ce tehnologii pot reduce costurile în fermă? Ce oportunități de dezvoltare există și ce soluții folosesc deja alți agricultori? În perioada 25–27 septembrie, Terra Moldova aduce la Arena Chișinău companii agricole, producători, instituții și tehnologii într-un singur loc. Pentru fermieri,…
„Orhei-Vit” primește undă verde pentru preluarea activelor „Natur Bravo”

„Orhei-Vit” primește undă verde pentru preluarea activelor „Natur Bravo”

Consiliul Concurenţei a aprobat o operațiune de concentrare economică în sectorul prelucrării fructelor și legumelor. Societatea „Orhei-Vit” SRL (Orhei) are dreptul să preia controlul asupra anumitor active (baza de producție) ale întreprinderii „Natur Bravo” SA (Cupcini), cu respectarea unei serii de condiții. Este vorba despre…