Șeful de direcție de la AIPA, plasat în arest preventiv de 30 de zile
Șeful Direcției monitorizare, inspecție și control din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Ștefan Eremia, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în baza unei decizii pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență.
Potrivit lui Victor Cazacu, procurorul pe caz, reținerea a avut loc în baza denunțului agentului economic.
„Astăzi a fost susținut în fața judecătorului de instrucție demersul de aplicare a măsurii preventive în privința persoanei învinuite. Ultimul este acuzat de comiterea a două episoade ale infracțiunii de trafic de influență. Potrivit probelor, ultimul este acuzat pentru faptul că a pretins și primit de la reprezentantul unui agent economic o sumă de bani în valoare totală de 130.000 de lei pentru a influența persoanele responsabile din cadrul AIPA în vederea facilitării și urgentării acordării unei subvenții de 500 mii lei”, a declarat acesta.
În privința banilor din cutii, procurorul a precizat că mijloacele financiare au fost ridicate de la o persoană din cercul familial apropiat al învinuitului, inclusiv suma de 2,5 milioane de lei. Banii vor constitui obiectul unor investigații financiare paralele pentru a stabili proveniența acestora, iar învinuitul riscă să rămână fără aceștia dacă va fi găsit vinovat.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2025, Ștefan Eremia a indicat un salariu de peste 351 de mii de lei obținut de la AIPA.
Același document arată că funcționarul a declarat venituri de aproape 100 de mii de euro provenite din evenimente de familie. Pentru nunta sa, Eremia a raportat încasări de 75.750 de euro, 11.700 de dolari, 1.400 de lire sterline și 190.600 de lei. Totodată, acesta a declarat și un cadou în valoare de 50 de mii de lei, primit cu ocazia zilei de naștere.
Amintim că, pe 5 august, Ștefan Eremia a fost reținut într-o cauză penală pornită pe fapte de trafic de influență. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat 2,5 milioane de lei, inclusiv bani păstrați în cutii de încălțăminte.







