Majorarea anuală cu 20% a accizei la motorină ar putea pune presiune suplimentară asupra cheltuielilor din agricultură. Reprezentanta Asociației Moldova Fruct, Nadejda Rusu, susține că efectele se vor resimți pe întregul lanț al activităților agricole, având în vedere rolul combustibilului în lucrările din sector.

„Acciza la motorină ar urma să fie majorată cu 20% în fiecare an, din 2027 până în 2029. Această majorare va duce la creșterea costurilor pentru toate lucrările agricole, deoarece motorina este un input primar care nu poate fi substituit cu nimic altceva. Din aceste considerente, vor crește costurile atât pentru lucrări, cât și pentru servicii, deoarece acesta este un input care influențează în lanț toate procesele din agricultură și producerea acestora”, a spus Nadejda Rusu.

Vezi și: Pentru prima dată prețul la motorină depășește pragul de 35 lei/litru. Explicații de la ANRE

În opinia sa, impactul asupra producătorilor ar putea fi redus printr-o măsură de compensare a accizei pentru motorina folosită în agricultură. Rusu mai invocă și posibilitatea renunțării la majorarea planificată, menționând că o soluție în acest sens ar trebui identificată de autoritățile de la Chișinău.

„Pentru a atenua creșterea prețului la motorina utilizată în lucrările agricole, ar fi bine ca Guvernul, în afară de faptul că solicită și intenționează să majoreze în fiecare an acciza cu 20%, să propună un mecanism compensatoriu. Fie să renunțe, în genere, la această majorare a accizei cu 20%. De exemplu, în România, țară vecină, Guvernul elaborează acum o ordonanță de urgență prin care va compensa acciza fermierilor. Fie să renunțe, în genere, la aceste majorări. Așa că ar fi bine ca și Guvernul Republicii Moldova, împreună cu Parlamentul țării, să vină cu o soluție care să nu blocheze agricultura, dezvoltarea ei și întregul lanț agroindustrial”, a adăugat ea.

Citește și: Explicăm modificările propuse de Guvern la Politica Fiscală

Flux de știri
Traderii au zeci de mii de tone de cereale blocate

Traderii au zeci de mii de tone de cereale blocate

Prețuri și tendințe
Exporturile de cereale și oleaginoase din Republica Moldova se confruntă cu unul dintre cele mai dificile blocaje logistice din ultimii ani. Nivelul scăzut al Dunării, riscurile din Marea Neagră, cozile de la frontiere și aglomerația din portul Constanța au majorat puternic costurile de transport și…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.