Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ceremonia de inaugurare a Expozițiilor internaționale specializate MOLDAGROTECH şi FARMER – 2020. În acest an, evenimentul se desfășoară pe teritoriul „Institutului de Fitotehnie” din Porumbeni, într-un format nou, comunică moldpres.

Banner 2 - inline

Potrivit Direcției comunicare și protocol a Guvernului, premierul a catalogat expoziția ca fiind o platformă eficientă de dialog între fermieri, companii agricole, producători și furnizori de echipamente și materiale pentru agricultură, autorități publice centrale și locale, dar și mediul științific.

„Asistăm la lansarea ediției de toamnă a celei mai mari expoziții agricole din țară. Misiunea acesteia este de a oferi industriei agricole locale utilaje și tehnologii moderne, ce ar contribui la sporirea eficienței și creșterea profiturilor în agricultură”, a declarat Ion Chicu.

Șeful Guvernului a subliniat faptul că statul, prin mecanismul de subvenționare, susține dezvoltarea sectorului agroindustrial. Cele mai multe surse financiare sunt orientate spre modernizarea tehnicii agricole și a echipamentelor de irigare, dezvoltarea sectorului horticol și infrastructura de procesare a producției agricole. În total, suma subvențiilor solicitate de producătorii agricoli pe parcursul ultimilor cinci ani se ridică la 1,8 miliarde de lei.

Pentru că anul acesta o mare parte din culturi au fost afectate de condițiile climaterice nefavorabile, la ultima ședință de Guvern s-a discutat majorarea sumei de 300 de milioane de lei alocate suplimentar la Fondul de subvenționare în agricultură pentru a compensa pierderile suportate de producători la culturile cerealiere din prima grupă.

„Ne dorim să modernizăm agricultura, să devină atractivă pentru toți actorii implicați în procesul agroindustrial, inclusiv tineri fermieri și femei. În acest sens, Guvernul va continua să elaboreze politici eficiente în domeniu”, a declarat prim-ministrul.

Expozițiile Internaționale specializate MOLDAGROTECH și Farmer se desfășoară în acest an în perioada 14-17 octombrie 2020. La eveniment participă circa 50 de companii din Republica Moldova, România și Ucraina.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Republica Moldova produce suficientă miere, dar o vinde prea fragmentat

Moldova
Apicultura din Republica Moldova ar putea intra, începând cu 2026, într-o perioadă mai favorabilă, după câțiva ani marcați de prețuri mici la export și de concurența puternică a mierii ieftine din China și Ucraina. Economistul Ghenadie Ivașcenco consideră că înăsprirea regulilor europene privind originea, trasabilitatea…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, desfășurată în perioada 28–30 august 2026 la CIE Moldexpo, a reunit 300 de companii și producători autohtoni și aproximativ 35.000 de vizitatori. Organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), sub patronajul Ministerului…
ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

ONVV lansează o platformă cu degustări, meniuri și experiențe la crame

În ajunul celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, Oficiul Național al Viei și Vinului lansează platforma „Vinul care ne unește”, pentru a extinde sărbătoarea dincolo de evenimentul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Conceptul prevede crearea unei rețele în care localurile, vinăriile,…