Pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate 8 focare de gripă aviară la păsările domestice din exploatațiile nonprofesionale, în perioada 12 – 19 ianuarie. Despre aceasta informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Astfel, ANSA a depistat mai multe focare de influență aviară înalt patogenă:

  • un focar la păsări domestice într-o exploatație nonprofesională din raionul Șoldănești, s. Poiana.;
  • un focar la păsări domestice într-o exploatație nonprofesională din raionul Rîșcani  s. Borosenii Noi;
  • un focar la păsări domestice într-o exploatație nonprofesională din raionul Dubăsari s. Oxentea;
  • 5 focare la păsări domestice în exploatații nonprofesionale din raionul Soroca  s. Parcani.

„A fost instituită zone de protecție de 3 km și zone de supraveghere de 10 km, unde medicii veterinari desfășoară  recensământul exploatațiilor de animale  și evaluarea stării de sănătate a efectivelor de păsări”, precizează specialiștii.

În acest context, potrivit ANSA, au fost întrunite  în regim de urgență, Comisiile Antipiezootice Excepționale care au aprobat Planuri de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939 din 04.08.2008 pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control și combatere a gripei aviare, privind Planul de contingență  şi Manualul operațional pentru controlul influenței aviare.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și la observarea semnelor clinice, să anunțe imediat personalul veterinar.

Citește și: Recomandările ANSA privind prevenirea apariției gripei aviare

Amintim că, în perioada 29 decembrie – 9 ianuarie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 15 focare de gripă aviară la fauna sălbatică, dar și la păsările din exploatațiile nonprofesionale. 

Anterior, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de gripă aviară la fauna sălbatică, în special lebede și un focar de rabie la câine. Despre aceasta a anunțat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Află și: Focar de gripă aviară și de rabie, depistat în R. Moldova

Instituția Publică Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a confirmat gripa aviară la fauna sălbatică în localitatea Cubolta, raionul Sîngerei, pe 16 decembrie.

Ulterior, 65 de lebede au fost găsite moarte pe râul Răut, în sectorul Lunga – Băhrinești, din raionul Florești. Potrivit specialiștilor, gripa aviară ar putea fi cauza acestei tragedii. 

Te-ar putea interesa și: 65 de lebede au fost găsite moarte pe râul Răut. Ce spun specialiștii

Flux de știri
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…