În anul 2024, AIPA a recepționat cereri cu privire la subvențiile complementare, plăți directe per kilogram de produs, îmbunătățiri funciare și acordarea ajutorului financiar. Informațiile se conțin într-un răspuns oferit pentru AGROEXPERT. Dosarele depuse în anul 2024, sunt încă în proces de examinare

În primele 6 luni ale anului curent, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost autorizate cca. 1,250 miliarde de lei pe diferite mecanisme de subvenționare. Pentru anul 2024, conform Legii bugetului de stat, mărimea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural constituie 1,6 miliarde de lei.

„În ceea ce privește ordinea de examinare și autorizare a plăților, privind dosarele depuse în anul 2023, au fost aplicate prevederile art. 33 alin. (5) a Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, care stabilește că cererile de acordare a subvențiilor, recepționate peste limita mijloacelor acordate FNDAMR, sunt autorizate în limita mijloacelor acordate fondului pentru anul următor și acestea au prioritate la achitare”, ne-au răspuns reprezentanții AIPA.

Totodată, în procesul autorizării plăților, se aplică principiul „Primul venit, primul servit” – pentru plățile directe, plățile complementare sau plățile post-investiție, și în baza actului administrativ de selectare a proiectelor – pentru plățile în avans și plățile investiții pe etape.

În urma estimărilor efectuate de autorități, referitor la cererile recepționate pe zone geografice, cele mai multe cereri de acordare a sprijinului financiar au fost depuse de producătorii agricoli din:

  • Cahul (195 de cereri),
  • Cantemir (94 de cereri),
  • Hîncești (64 de cereri),
  • Edineț (60 de cereri),
  • Briceni (56 de cereri),
  • Ștefan Vodă (43 de cereri).
Flux de știri
S-a dat startul MOLDAGROTECH & FARMER 2026

S-a dat startul MOLDAGROTECH & FARMER 2026

Moldova
Fermierii pot descoperi în aceste zile la Moldexpo cele mai noi soluții prezentate în cadrul MOLDAGROTECH & FARMER 2026. Ediția actuală pune în prim-plan modernizarea exploatațiilor agricole, utilizarea mai eficientă a resurselor și noile tehnologii care pot face agricultura mai competitivă.
Advertoriale
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…