O soluție pentru creșterea disponibilității motorinei și formarea unor stocuri suficiente în țară a fost propusă de deputatul Serghei Ivanov. Acesta consideră că agenții economici care importă motorină ar trebui să beneficieze de o facilitate fiscală, prin care TVA-ul și acciza să fie achitate nu la intrarea combustibilului în țară, ci în momentul facturării către agricultori și alți agenți economici.

Serghei Ivanov susține că Republica Moldova trebuie să ia măsuri urgente pentru a preveni o criză a aprovizionării cu motorină.

„Eu sper foarte mult ca domnul prim-ministru Vasile Tofan, prin experiența sa managerială în domeniul finanțelor, să înțeleagă că acum vorbim nu neapărat despre o problemă a prețurilor, ci despre o problemă a disponibilității”, a spus Ivanov.

Deputatul a menționat că resursele financiare disponibile ale statului trebuie valorificate astfel încât să fie create rezerve suficiente de motorină în țară. El a mai spus că mai multe state din regiune au aplicat măsuri similare prin ajustarea regimului TVA și al accizelor pentru a facilita importurile de combustibili.

„Noi înțelegem că statul are nevoie de bani, dar, în calitate de deputat în comisie și de reprezentant al fermierilor din teritoriu, cunosc problemele lor și consider că aceasta este o soluție foarte bună”, a afirmat Ivanov.

Potrivit parlamentarului, amânarea achitării TVA-ului de 20% și a accizei de 4 lei ar permite agenților economici să utilizeze mai multe resurse pentru procurarea și aducerea motorinei în țară.

„Să mai cumpere motorină, să vină cât mai multă motorină în țară. Nu se știe cât timp România ne va oferi această facilitate de a importa combustibil de acolo și trebuie să profităm pentru a crea stocuri cât mai mari”, a mai spus Serghei Ivanov.

Propunerea vine în contextul în care Republica Moldova se află în stare de urgență în sectorul energetic, iar autoritățile caută soluții pentru asigurarea securității aprovizionării cu resurse energetice.

Flux de știri
Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Moldova
Prunele și strugurii din Republica Moldova atrag interesul cumpărătorilor europeni, iar unii dintre partenerii care au lucrat deja cu fructe moldovenești sunt interesați să-și extindă gama de produse. Tendința a fost observată de producătorii și exportatorii moldoveni care au participat, la începutul lunii octombrie, la…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…