Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS. „Pentru prima dată, în…

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS.

„Pentru prima dată, în 2020, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom încerca să alocăm şi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră în anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care se încadrează în această categorie de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură”, a spus Adrian Oros.

El a menţionat că Agenţia Domeniilor Statului gestionează 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha sunt cadastrate.

„De asemenea, avem 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri. Sunt terenuri concesionate către firme din ţări ale UE şi extra UE, care sunt şi beneficiare de subvenţii”, a arătat Adrian Oros.

Potrivit acestuia, vor fi modificate şi redevenţele obţinute de pe aceste terenuri concesionate, despre care spune că sunt „ridicole”, fiind cuprinse între 300 şi 800 kg grâu/ ha, în condiţiile în care se obţin 10.000 – 12.000 kg de grâu/hectar.

 

Flux de știri
Un smartphone combinat cu inteligența artificială va oferi o prognoză privind recolta de căpșuni pentru următoarele patru săptămâni

Un smartphone combinat cu inteligența artificială va oferi o prognoză privind recolta de căpșuni pentru următoarele patru săptămâni

Fitotehnie
Platforma olandeză Fruit Forecast utilizează inteligența artificială și recunoașterea video pentru a prognoza randamentul culturii de căpșuni pentru următoarele patru săptămâni. Tehnologia ajută producătorii să-și planifice vânzările, să evalueze necesarul de forță de muncă și să culeagă la timp fructele coapte. Pentru a utiliza sistemul…
TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

Moldova
După mai multe discuții privind taxarea în agricultură, Guvernul vine cu formula fiscală propusă pentru 2027: TVA de 12% pentru majoritatea produselor agricole, menținerea cotei de 8% pentru grâu, porumb și floarea-soarelui și introducerea taxării inverse pentru aceste trei culturi. În același timp, unele facilități…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.