Producția industrială s-a micșorat cu 25 la sută în aprilie, față aceeași lună a anului trecut, arată noile date prezentate de Biroul Național de Statistică. Producția industrială în industria extractivă a scăzut cu 37,6%, iar în industria prelucrătoare – cu 28,5%. Totodată, s-a înregistrat o creștere de la 6% la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.

În ianuarie-aprilie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, producția industrială (serie brută) a fost mai mică cu 5,6%, ca urmare a descreșterii în industria extractivă (-12,1%), în industria prelucrătoare (-4,5%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-8,9%).

În luna aprilie 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, industria alimentară, în ansamblu a înregistrat o creștere a producției industriale cu 0,3%.

Creșteri s-au înregistrat la activitățile: fabricarea uleiurilor și grăsimilor vegetale și animale – de 7,7 ori; fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon – cu 18%, etc.

În același timp s-au înregistrat reduceri a producției industriale la următoarele activități ale industriei alimentare: fabricarea altor produse alimentare – cu 53,2%; prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor – cu 36,4%; prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor – cu 23%; fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase – cu 18,3%; fabricarea produselor lactate – cu 2,4%; producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne – cu 1,9%.

În aprilie s-au înregistrat descreșteri și la alte activități ale industriei prelucrătoare, cum ar fi: fabricarea autovehiculelor, a remorcilor și semiremorcilor – cu 82,5%; fabricarea echipamentelor electrice – cu 69%; fabricarea de mobilă – cu 66,8%; fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice – cu 61,7%; tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțăminte; prepararea și vopsirea blănurilor – cu 59,5%.

Scăderi au fos și la fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 58,6%; fabricarea produselor textile – cu 48%; tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor – 47,3%; industria metalurgică – cu 31,7%; repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor – cu 31,4%; fabricarea băuturilor ­ – cu 22,5%, etc.

Flux de știri
Advertoriale
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…