Ministerul Economiei și Infrastructurii a prezentat informații actualizate despre evoluția relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană, inclusiv despre implementarea Acordului de Liber Schimb aprofundat și cuprinzător, comerțul cu statele UE, precum și alte aspecte.

La 6 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere RM-UE, implicit a Acordului de Liber Schimb, progresele înregistrate pe parcursul acestor ani permit evaluarea impactului real pe care îl are asupra cetățenilor și comunităților din întreaga țară, dar și a provocărilor întâmpinate în procesul de implementare.

În această perioadă, exporturile pe piața UE s-au evidențiat printr-o creștere considerabilă, menționează reprezentanții MEI. Valoarea schimburilor comerciale între RM și UE în anii 2017-2019 a crescut, în comparație cu o creștere mai lentă între anii 2014-2016. Astfel, Uniunea Europeană și-a consolidat poziția de partener comercial principal al țării noastre, spre piața UE fiind direcționate aproximativ 70% din exporturi. Iar importurile din statele UE au atins un volum de aproape 50 la sută.

Pe fundalul crizei provocate de pandemia Covid-19, tendințele de încetinire a creșterii economice la nivel global deja sunt resimțite în reducerea cererii externe.

Totodată, exporturile de mărfuri destinate țărilor UE, în perioada ianuarie -aprilie 2020 au atins o valoare 824,83 de milioane de dolari SUA, deținând o cotă de 64,2%, cu 16,2% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cât privește importurile de mărfuri, acestea s-au cifrat la 1,65 miliarde de dolari SUA, constituind o pondere de 47,11%, cu 12,2% mai puțin față de perioada similară a anului 2019.

La capitolul exporturi, topul partenerilor comerciali în Moldova este reprezentat de România (24,6%), Germania, Italia, Polonia.

La importuri, în cadrul statelor UE prevalează, de asemenea, România, cu 12,43%, urmată de Germania, Italia, Polonia, Franța.

Top 10 cele mai exportate și cele mai importate produse în Moldova:

Flux de știri
Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Moldova
Prunele și strugurii din Republica Moldova atrag interesul cumpărătorilor europeni, iar unii dintre partenerii care au lucrat deja cu fructe moldovenești sunt interesați să-și extindă gama de produse. Tendința a fost observată de producătorii și exportatorii moldoveni care au participat, la începutul lunii octombrie, la…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…