Prețurile la carburanți înregistrează o continuă creștere. Astfel, pe 17 ianuarie, urmează o nouă scumpire cu câte 7, respectiv, 9 bani per litru.

Potrivit noilor tarife stabilite de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), benzină ajunge la 24,48 lei/litru, iar prețul la motorină – 21,26 lei/litru.

Factorii care influențează direct procesul sunt cotațiile Platts, relevante pentru produsele petroliere principale de tip standard, care s-au majorat cu circa 20-21 de dolari/tonă, în funcție de produs și cursul de schimb al monedei naționale care continuă să genereze o presiune suplimentară asupra prețurilor la carburanți, înregistrând o creștere cu circa 23 de bani, fiind tot mai aproape de nivelul de 19 lei pentru un dolar SUA.

„Urmare a recentelor sancțiuni impuse de SUA asupra industriei energetice rusești,  prețurile petrolului au atins un maxim din ultimele luni. Aceste evoluții, în consecință, afectează direct aprovizionările la nivel global. Primele semne care atestă aceste prognoze nu au întârziat să apară, fiind confirmate prin declarațiile unor oficiali indieni, care au menționat că navele sancționate vor fi interzise la descărcare în această țară, iar China tot mai mult încearcă să-și securizeze aprovizionarea cu petrol din alte surse, precum Emiratele Arabe Unite sau Oman”, se arată în comunicatul de presă.

Precizăm că șase țări din Uniunea Europeană (Suedia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia) au cerut Comisiei Europene să reducă plafonul de preț de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc impus de țările G7. Plafonul de preț pentru țițeiul rusesc și produsele petroliere rafinate a fost stabilit de G7 pentru a limita veniturile Rusiei din comerțul cu petrol și, în acest fel, a reduce capacitatea țării de a finanța invazia în Ucraina.

Flux de știri
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.