Se deschide sezonul de pescuit sportiv, amator și de agrement la scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata) pe fluviul Nistru, în perioada 18 mai – 7 iunie 2026, în baza unui permis de pescuit. Măsura este stabilită prin Ordinul Agenția de Mediu nr. 20 din 8 mai 2026 și are drept scop valorificarea rațională a resurselor piscicole, oferind pescarilor amatori posibilitatea de a practica această activitate în condiții reglementate, fără a afecta procesul natural de reproducere a speciilor acvatice.

Pescuitul este permis exclusiv pe timp de zi, de la răsăritul până la apusul soarelui, cu undițe și lansete, în sectoarele autorizate ale fluviului Nistru și în brațul Turunciuc, cu respectarea strictă a zonelor unde pescuitul este interzis.

Pentru protejarea fondului piscicol, sunt stabilite următoarele condiții:

  • maximum 5 cârlige pentru fiecare pescar;
  • captură de cel mult 5 kg de pește pe zi;
  • dimensiunea minimă admisă a scrumbiei este de 20 cm;
  • exemplarele sub dimensiunea legală trebuie eliberate imediat în mediul acvatic, în stare vie.

Pescuitul este interzis în zonele de depunere a icrelor, în gropile de iernat, în apropierea podurilor și la gurile de vărsare ale principalilor afluenți ai Nistrului, în scopul conservării populațiilor piscicole și menținerii echilibrului ecologic.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului va monitoriza respectarea prevederilor ordinului, iar nerespectarea acestora atrage răspundere conform legislației în vigoare.

Agenția de Mediu îndeamnă toți pescarii să respecte regulile stabilite și să manifeste responsabilitate față de resursele acvatice, contribuind astfel la protejarea biodiversității și la utilizarea durabilă a fondului piscicol al Republicii Moldova. 

Flux de știri
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…